Florian Coldea și Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar. Instanța a respins cererile de contestare a măsurii preventive dispuse de procurorii DNA. Aceeași decizie se aplică și în cazul avocatului Doru Trăilă.
Florian Coldea și Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă vor rămâne sub control judiciar, după ce magistrații au respins joi, ca nefondate, plângerile formulate de cei trei inculpați în cadrul mega-dosarului de corupție care zguduie Statul Paralel.
„În baza art. 216 alin.3 C.p.p. rap. la art. 215 ind.1 alin.5 C.p.p. respinge ca nefondate plângerile formulate de petenţii-inculpaţi Coldea Florian, Dumbravă Dumitru şi Trăilă Doru Florel împotriva ordonanţelor nr. 52/1/P/2024 din data de 11.09.2024 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei. În baza art. 275 alin. 2 şi 4 C.p.p. obligă petenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 26.09.2024”, se arată în soluția pe scurt la dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București, potrivit portaljust.ro.
Miercuri, pe 24 septembrie, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă s-au prezentat miercuri în fața magistraților de la Curtea de Apel București (CAB) pentru a contesta măsura de control judiciar impusă de procurorii DNA. Aceasta este a doua oară când cei doi contestă decizia impusă de anchetatori.
Decizia fusese amânată
Decizia fusese amânată în cel de-al doilea proces, desfășurat la Curtea de Apel București. La sfârșitul lunii iulie, instanța care analiza plângerea a amânat pronunțarea, motivând că Florian Coldea nu a avut suficient timp pentru a studia dosarul de urmărire penală. Ieri, un alt complet de judecată, ce se ocupă de o nouă plângere depusă de Coldea, a decis din nou amânarea, invocând același motiv, că generalul nu a reușit să parcurgă dosarul.
În procesul anterior, dosarul a fost preluat de trei completuri de judecată, iar în cele din urmă, cererea foștilor șefi ai SRI a fost respinsă. Curtea de Apel București, prin completul C18 de Drepturi și Libertăți din Secția Penală, a decis să amâne pentru săptămâna viitoare pronunțarea referitoare la cererea depusă de Coldea, Dumbravă și Doru Trăilă privind prelungirea controlului judiciar pe cauțiune.
Plângerea a fost depusă pe 13 septembrie, iar ieri judecătorul a hotărât amânarea cauzei, subliniind că este necesar un studiu detaliat al dosarului de urmărire penală și stabilind un nou termen pentru 25 septembrie 2024. Mai multe puteți citi aici.