Grupul FlorideLux.ro a lansat luna aceasta o nouă florărie online www.florarie-flori.com, care se adresează segmentului de piaţa low şi mediu, iar în primul an de la lansare, compania estimează vânzări de 50.000 euro, respectiv o pondere de 8% în business-ul total al grupului estimat pentru acest an.
Cu noul magazin online www.florarie-flori.com, grupul FlorideLux.ro îşi propune majorarea cotei de piaţă pe segmentul florăriilor online la 20%.
„Am lansat un nou concept de florărie online care se adresează segmentului de piaţă low şi mediu prin preţurile pe care le practicăm. Strategia pentru lansarea noii platforme a fost de a reduce cât mai mult costurile şi de a lucra cu stocuri, astfel încât preţurile pentru clientul final să fie chiar mai mici decât cele practicate de florăriile stradale”, a explicat Marius Dosinescu, Business Development Manager în cadrul grupului FlorideLux.ro.
Noua florărie se adreseză în special persoanelor fizice, preponderent tinerilor, cu venituri mici şi medii, familiarizaţi cu mediul online şi dispuşi să-şi facă cumpărăturile de pe Internet. De altfel, www.florarie-flori.com este prima florărie online din România cu suport pe reţele sociale, precum Facebook si Twitter.
„Estimăm o valoare medie a comenzii în cadrul acestui proiect de 20 euro. De altfel, acesta este şi conceptul noului magazin, ca persoanele fizice să găsească o variantă mai bună în mediul online pentru cumpărarea de flori. Avantajele sunt preţurile mai mici, calitatea garantată și un timp mult mai scurt de cumpărare faţă de ce înseamnă căutarea unor flori frumoase la florăriile de stradă”, a adăugat Dosinescu.
Florăriile online cresc în popularitate şi vor avea 90% piaţă comună cu florăriile tradiţionale în aproximativ 4 ani
Datorită creşterii încrederii generale în mediul online şi a educării clienţilor, florăriile online şi cele offline au intrat în competiţie directă pe piaţă, iar la ora actuală au aproximativ 60% piaţă comună, iar procentajul este aşteptat să crească pe parcursul acestui an la peste 70%.
„Din ce în ce mai mulţi clienţi se orientează către florăriile online şi putem spune că acestea cresc în popularitate, în special în mediul urban. Vorbim despre un procent anual de 10-15% dintre clienţi care se îndreaptă spre online, în defavoarea florăriilor tradiţionale”, a incheiat Dosinescu.
FlorideLux.ro este cea mai importantă şi veche florărie online din România, oferind servicii şi produse de calitate superioară încă din anul 2004. Echipa FlorideLux.ro este formată din specialişti în îngrijirea plantelor şi florilor, cărora li se adaugă un departament dedicat pentru design şi creare de aranjamente florale.