Grupul FlorideLux.ro, care operează patru magazine online, dar şi florăriile offline FlorideLux, a încheiat 2013 cu afaceri de 750.000 de euro, cu 40% mai mult decât în anul anterior. Pentru 2014 ţinta conpaniei este să ajungă la o cifră de afaceri de 1,2 mil. euro.
„2013 a fost unul provocărilor pentru noi, în care am depășit orice obstacol din calea dezvoltării business-ului FlorideLux. La începutul anului trecut ne-am mutat sediul într-un spațiu de peste 500 mp, care ne permite accesul la toate facilitățile de care avem nevoie pentru a ne desfășura activitatea optim. Aici avem birourile, camera frigorifică, depozitul și un atelier cu peste 6 posturi de lucru permanente pentru floriști, iar spațiul ne permite inclusiv crearea de noi poziții și posturi de muncă”, cometează rezultatele financiare Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux.ro
Tot anul trecut, compania a deschis prima florărie din rețeaua FlorideLux în Brașov și a semnat contractul pentru spațiul florăriei din Cluj, care urmează să fie deschisă în curând.
Mai departe, pentru 2014, grupul ţinteşte afaceri de până la 1,2 milioane euro și continuă extinderea francizei FlorideLux. “Anul acesta depindem foarte mult de puterea de cumpărare a românilor. Astfel, într-un scenariu pesimist vorbim de afaceri de 900.000 euro, iar în varianta cea mai optimistă, așteptăm afaceri de 1.250.000 euro, care includ și veniturile generate de extinderea rețelei de florării FlorideLux”, explică Dosinescu.
În prezent, franciza din Brașov generează circa 2% din business-ul grupului, însă în viitor, odată cu extinderea rețelei de florării la nivel național, aceastea urmează să genereze peste 50% din cifra totală de afaceri. Potrivit CEO-ului FlorideLux, compania desfășoară o campanie intensivă de francizare prin care caută parteneri pentru dezvoltarea rețelei de florării în majoritatea capitalelor de județ.
FlorideLux are deja contracte semnate și spații în curs de amenajare în Cluj, Arad și Pitești, și se află în negocieri avansate pentru extinderea rețelei în alte peste 10 orașe din țară, printre care Ploiești, Iași, Timișoara sau Oradea.
1 și 8 Martie: 80% din comenzi provin din mediul corporate
Și anul acesta ponderea cea mai mare a comenzilor realizate cu ocazia zilelor de 1 și 8 martie provine din mediul corporatist. Circa 80% din totalul vânzărilor de Marțișor sunt generate de comenzile corporate, restul de 20% fiind comenzi private.
FlorideLux estimează anul acesta vânzări cu până la 30% mai mici față de perioada similară a lui 2013, având în vedere că 1 și 8 Martie vor fi sâmbăta, zi în care vor lipsi comenzile corporate, ce aduc după sine creșteri substanțiale.