Floriile – semnificații, tradiții și obiceiuri

Duminica Floriilor este o mare sărbătoare creștină, ce se sărbătorește întotdeauna în duminica de dinaintea Paștelui. Sărbătoarea comemorează un moment de mare însemnătate creștină, și anume intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, în zilele dinaintea patimilor.

Astfel, în diferite zone ale țării aceasta zi mai poartă denumirea de Duminica Floriilor sau Duminica Patimilor.

Legendele Floriilor

Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă cu sărbătoarea zeiței romane a florilor, Flora, de unde și denumirea populară pe care această sărbătoare a primit-o. Astfel, pe lângă însemnătatea sărbătorii creștine, au apărut și numeroase obiceiuri și tradiții.

Una dintre legendele aceste sărbători spune că în timpurile în care Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului, plangand, și-a pus opinci de fier, a luat un toiag de oțel și a plecat să-și caute fiul. Pe drum, a ajuns la o apă și a rugat o salcie de pe mal să-i facă punte pentru a putea trece. Pentru aceasta, Maica Domnului a binecuvântat-o să nu poată fi făcuți cărbuni din lemnul ei și să fie dusă în fiecare an la biserică de Florii. Din acest motiv, în această zi sfântă oamenii duc la biserică flori și ramuri de salcie pentru a fi sfințite.

Salcia care era dusă la biserică trebuia să aibă mugurii desfăcuți. Dacă vremea nu era prielnică pentru a înmuguri salcia, crengile de salcie erau puse în apă cu cel puțin o seară înainte de a fi duse la biserică.

De asemenea, mugurii de salcie erau considerați vindecători. Oamenii care mâncau muguri de salcie, scăpau de friguri și de alte boli. Cu salcia sfințită, înmuiată în agheasmă, erau stropite atât casele oamenilor, cât și încăperile unde stăteau animalele, pentru a fi ferite de boli.

Tradiții de Florii

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au ținut cont de tradițiile legate de această sărbătoare,astfel că printre cele mai importante sunt:

  • De Florii trebuie să aerisești hainele, iar fetele care vor să se mărite trebuie să scoată la soare zestrea pentru a chema ursitul.
  • O altă superstiție spune că nu este bine să te speli pe cap în această zi pentru că vei albii timpuriu.
  • Înainte de marea sărbătoare, fetele din Transilvania și Banat obișnuiesc să pună o oglindă și o cămașă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru a  avea noroc în dragoste și sănătate.
  • Pentru că se crede că acum încep să înflorească urzicile, acestea nu se mai folosesc ca și alimente, iar sărbătoarea a primit și denumirea de Nunta Urzicilor.

În Duminica Floriilor îi sărbătorim și pe cei care poartă nume de floare, precum Angelica, Brandusa, Crina, Delia, Florentina, Florin, Iris, Lăcrămioara, Mălina, Margareta, Narcis, Violeta sau Viorel. Pentru ei nu uita să faci chiar acum o comanda flori online de pe maison d’or. Surprinde-i de ziua lor cu cele mai frumoase buchete de flori și aranjamente florale! (P)

Sursa foto Pexels