Când expiră plafonarea prețurilor la alimente?

Ministrul Agriculturii a participat marți, 20 februarie, la Conferința RO 3.0 ”Gustul Viitorului. Industria alimentară și retailul din România pentru următorii 7 ani”, powered by Kaufland.

În cadrul evenimentului, oficialul a spus cât timp va mai dura plafonarea prețului alimentelor.

De asemenea, Florin Barbu a mai spus și ce se va întâmpla după eliminarea plafonării.

”Mă bucur că am putut sta la masă alături de colegii mei din retail cât și cu colegii mei din zona de procesare din România și am încercat să aducem acel act normativ privind plafonarea produselor la alimentele de bază. Să știți că majoritatea produselor care sunt trecute în această ordonanță este consumată de aproape 50 la sută dintre români. Lucrul acesta s-a dovedit foarte clar și din datele care au fost comunicate atât de Consiliul Concurenței cat și de Institutul Național de Statistică privind indicele prețului de consum”, arată el.

Plafonarea este valabilă până pe 31 martie

În cadrul conferinței, ministrul Agriculturii a precizat că plafonarea se aplică până la data de 31 martie. Atunci este ziua în care ordonanța care prevede plafonarea va expira.

El spune că va urma o întâlnire cu Ministerul Economiei și cu retailer-ii, pe partea de procesatori, și se va încerca crearea unui mecanism. Acesta este deja în lucru la Ministerul Agriculturii.

”Practic, au fost scăderi foarte importante, de 8% până la 28-30%. În continuare, în urma discuțiilor pe care le-am avut, această ordonanță este valabilă până la data de 31 martie, urmând ca împreună, săptămâna următoare, să avem o întâlnire atât cu Ministerul Economiei cât și cu partea de retail-eri, de procesatori, să încercăm să creăm un mecanism la care deja lucrăm în cadrul Ministerului Agriculturii”, arată acesta.

Acesta a mai spus că și-ar dori ca mecanismul să fie aplicat pentru toate produsele agroalimentare de pe piață. El se referă și la zona de retail și la zonele care nu sunt retail.

”Mi-aș dori foarte mult că acest mecanism să se aplice pentru toate produsele agroalimentare care sunt pe piață, atât în zona de retail, cât și la cele care nu sunt în zona de retail”, a explicat ministrul Florin Barbu.

supermarket, magazin alimentar, alimente, produse alimentare
Supermarket/SURSA FOTO: Dreamstime

Produsele care sunt plafonate

Iată lista completă a produselor cu adaosul comercial plafonat:

  • Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități
  • Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT
  • Brânză telemea de vacă vrac
  • Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
  • Făină albă de grâu „000” până la 1 kg
  • Mălai până la 1 kg
  • Ouă de găină calibrul M
  • Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
  • Carne proaspătă de pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe de pui întregi cu os și aripi de pui, varianta standard)
  • Carne proaspătă de porc (carne de porc lucru, pulpă de porc cu os și fără os, spată de porc)
  • Legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei capia, usturoi)
  • Fructe proaspete vrac (mere roșii și mere golden, prune, pere, struguri de masă)
  • Cartofi proaspeți albi vrac
  • Zahăr alb tos până la 1 kg
  • Smântână cu 12% grăsime
  • Unt până la 250 grame
  • Magiun până la 350 grame

Controale la marii comercianți

Ei au mai spus că au existat numeroase controale pe zona de retail. În schimb, nu au existat controale la magazinele de stradă.

Astfel, el spune că Ministerul Agriculturii își dorește ca ANAF să intensifice controalele la toate magazinele.

”Acest control pe ordonanță se face și de Ministerul de Finanțe, prin ANAF, și pe de altă parte monitorizarea prețurilor care este la domnul președinte, la Consiliul Concurenței. Eu mi-aș dori foarte mult o intervenție mult mai aspră a Agenției Naționale de Fiscalitate din România pentru că majoritatea controalelor se realizează pe zona de retail.

Sunt foarte mulți comercianți care sunt cu magazine care vând aceste produse care sunt în ordonanța privind plafonarea adaosului comercial și vă spun că am intrat în mai multe magazine care au desfacere cu cele 14 produse alimente de bază și în momentul de față nimeni nu a intrat în control în acele magazine. Foarte multe controale s-au realizat în zona de retail, adică la marii comercianți, nu la magazinele de stradă. Ne dorim foarte mult ca ANAF să se intensifice aceste controale, și să se facă pe toți comercianții”, a mai spus ministrul.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii
Florin Barbu, ministrul Agriculturii/ SURSA FOTO: Facebook, Florin Barbu

Contracte de 600 de milioane de euro prin Investalim

Ministrul Agriculturii a mai spus că se dorește ca România să proceseze materia primă pe care fermierii o au în țară. El se referă atât la cea vegetală, cât și cea din zootehnie.

El mai spune că, la finalul lunii martie, vor fi semnate mai multe contracte cu o valoare totală de 600 de milioane de euro prin programul Investalim.

”Ne dorim foarte mult ca în România să procesam materia primă pe care fermierii atât pe vegetal cat și din zootehnie o au la noi în România.

La sfârșitul lunii martie vom semna contracte cu o valoare de 600 de milioane de euro pe programul Investalim. Am discuții cu domnul premier Marcel Ciolacu și cu ministrul de Finanțe să găsim resursele necesare să finanțăm întreg programul de peste 1 miliard de euro, pentru că vreau să vă spun că am un respect deosebit pentru procesatori deoarece proiectele care au fost care au fost depuse sunt de aproape 600 de milioane de euro, sprijin de la bugetul de stat, diferența de 500 de milioane de euro sunt bani ai societăților comerciale care au venit cu cofinanțare pe aceste proiecte.

Mai mult decât atât, o surpriză foarte mare am avut și la lansarea DR22, practic pe procesare, pe fonduri europene, unde am alocat o sumă de 210 milioane de eruo și au fost depuse proiecte de aproape 1,2 miliarde de euro”, a mai spus Florin Barbu în cadrul conferinței.