Florin Barbu a trimis Corpul de Control la Casa Unirea

Florin Barbu a spus că a decis să trimită Corpul de Control în verificare la Casa Unirea, în urma unor sesizări pe care le-a primit. El a precizat că au fost identificate sume alocate prin intermediul acestei instituții, depășind 50 de milioane de lei, care nu au fost încasate de la trei societăți comerciale.

”La Casa Unirea au fost anumite sesizări făcute de AGA către ministrul Agriculturii. În acel moment, am luat decizia să trimit Corpul de Control în verificare, pentru că erau sume alocate prin Casa Unirea de peste 50 de milioane de lei şi neîncasate, de la 3 societăţi comerciale”, a declarat acesta la finalul ședinței de Guvern.

Ministrul Agriculturii a afirmat că structura a elaborat un raport de inspecție fiscală, care a fost ulterior trimis către autoritățile competente în domeniul cercetării penale.

”În momentul de faţă, am încredere în organele de cercetare penală, să îşi facă treaba şi îmi doresc ca banii să se cheltuie eficient şi prin acel raport de inspecţie fiscală şi măsurile luate de organele de cercetare, Ministerul Agriculturii şi Casa Unirii să recupereze banii de la aceste societăţi comerciale. Detaliile sunt în anchetă, eu mi-am făcut datoria, am sesizat organele de cercetare penală, sper să îşi facă treaba şi să avem un răspuns clar de la aceste instituţii”, a spus acesta.

Potrivit lui Florin Barbu, eșecul Casei Unirea constă în faptul că nu s-a luat în considerare dezvoltarea acesteia prin investiții, menționând centrele de colectare care sunt aproape finalizate și pentru care urmează să fie organizate licitații pentru proiectare și execuție. În plus, oficialul a subliniat că succesul depinde de obținerea unui volum mare de produse.

”Eşecul Casei Unirea este că nimeni nu a luat în calcul dezvoltarea Casei Unirea cu investiţii şi aici vorbim de centrele de colectare care în momentul de faţă sunt aproape finalizate, urmează să fie lansate licitaţiile pentru proiectare şi execuţie. Mai mult, succesul este de a avea un volum mare pentru a putea negocia un preţ corect cu retailerii, ca să nu mai spună că nu au cantităţile necesare pentru a asigura efectivul de produse, pe tot întreg anul”, a afirmat ministrul.

Miercuri, sunt efectuate șaizeci de percheziții în București și în 12 județe, într-o anchetă privind abuzul în serviciu ce implică Casa de Comerț Unirea. Ancheta vizează suspiciuni referitoare la încheierea de contracte cu fermierii, iar prejudiciul estimat cauzat statului se ridică la aproximativ 10 milioane de euro.

Cum a ajuns Casa Unirea la un prejudiciu de 8 milioane de euro

În această dimineață, procurorii DNA au efectuat percheziții la Casa Unirea, magazinul care ar fi trebuit să sprijine agricultorii. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, există suspiciuni că anumite firme au fost înființate chiar înainte de încheierea contractelor, iar produsele erau achiziționate doar pe hârtie. De asemenea, s-au descoperit acorduri suspecte prin care Casa Unirea a acumulat datorii către anumiți agricultori, fără a efectua, în realitate, nicio achiziție de la aceștia.

Se conturează o schemă clasică de fraudare a magazinului care ar fi trebuit să sprijine agricultorii, în contextul în care există suspiciuni de corupție, iar prejudiciul este considerabil, aproape 8 milioane de euro. Conform acelorași surse, fosta directoare a instituției ar fi în centrul acestor acuzații, ea fiind revocată la începutul acestui an în urma unui control efectuat de Ministerul Agriculturii.

Deși magazinul era destinat vânzării exclusiv de produse românești, pe rafturi erau expuse și produse importate, precum cornuri, chipsuri și băuturi alcoolice. Procurorii au efectuat descinderi în magazinele din rețeaua Casa Unirea după ce Corpul de Control al Ministerului Agriculturii a descoperit, la începutul anului, zeci de facturi neîncasate, prejudiciul total fiind estimat la peste 40 de milioane de lei. Ministrul Agriculturii a inițiat aceste controale după ce au apărut suspiciuni că în magazine erau comercializate și produse din străinătate, contrar scopului de a promova alimentele românești.