E obligatoriu până pe 7 iunie! Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, i-a îndemnat pe fermieri să apeleze cu toată încrederea la sprijinul angajaților APIA pentru depunerea cererilor de plată în campania anului 2024.
Fermierii trebuie să depună cererile de plată până pe 7 iunie. Anunțul ministrului Agriculturii, Florin Barbu
Florin Barbu a precizat că echipa APIA este pregătită să ofere asistență în completarea cererilor pentru ca toți fermierii să poată depune documentele necesare până la data de 7 iunie, care este termenul limită de depunere.
Potrivit ministrului Agriculturii, este important ca fermierii să se încadreze în acest termen, deoarece conform noilor reguli ale Politicii Agricole Comune, nu mai există perioadă de depunere cu penalități. După data de 7 iunie, orice modificare a datelor declarate în cererea de plată trebuie notificată în scris la APIA, în termen de 15 zile de la data modificării.
În cazul în care cererea de plată include și intervenții din sectorul zootehnic, beneficiarul trebuie să se adreseze mai întâi responsabilului APIA pentru a completa declarația privind sectorul zootehnic. Ulterior, ar trebui să completeze cererea pentru suprafață prin intermediul aplicației IPA-Online, a mai precizat Florin Barbu.
„Ca de fiecare dată, angajații Ministerului Agriculturii vă sunt alături astfel încât la 16 octombrie să începem plățile subvențiilor cuvenite fermierilor, pentru continuarea activității în cele mai bune condiții!”, a scris el pe Facebook.
O nouă taxă pentru fermieri
Amintim că o nouă taxă pentru fermieri va intra în vigoare începând cu 1 iulie. Dorin Cojocaru, președintele APRIL, a anunțat că micii fermieri care dețin atestate și carnete de producător vor fi supuși unei noi taxe pentru transportul propriilor recolte. Această măsură vine în urma publicării unei legislații noi pe site-ul ANAF și se aplică conform dispozițiilor acesteia.
Potrivit lui Dorin Cojocaru, actul normativ a fost publicat pe site-ul ANAF în scopul consultării publice.
Pe portalul ANAF, la data de 17 aprilie, a fost publicat un ordin care aduce modificări și completări la anexa Ordinului nr. 802/2022, referitor la identificarea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate pe drumuri, supuse monitorizării prin Sistemul RO e-Transport.
Această acțiune vizează actualizarea legislației naționale privind bunurile cu risc fiscal ridicat transportate pe drumuri, care sunt supuse monitorizării prin Sistemul RO e-Transport.
Prin urmare, lista bunurilor monitorizate a fost extinsă pentru a include și unele produse agricole, precum legumele, fructele (inclusiv pepenii), laptele și produsele lactate, ouăle și mierea naturală. Mai multe puteți citi aici.