Ministerul Agriculturii are banii necesari pentru a rezolva problemele fermierilor
Miercuri, Florin Barbu a avut o întrevedere cu fermierii din Botoșani și din Timiș. Ministrul Agriculturii a asigurat că există suficienți bani pentru a le rezolva problemele. Oficialul a adăugat că prin revendicările adoptate și care urmează să fie adoptate în săptămânile viitoare, se vor rezolva toate revendicările fermierilor. De asemenea, le-a mulțumit fermierilor pentru răbdare, munca depusă și pentru implicare.
„Mă bucur că dialogul a fost soluția și le-am promis că vom avea o comunicare mult mai bună, prin comunicate de presă cât mai explicite și întâlniri periodice.
Sunt alături, ca întotdeauna, de fermierii noștri și le mulțumesc tuturor pentru răbdare, munca depusă și implicare!”, a transmis el pe Facebook.
Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență privind permisele de conducere pentru tractoare și vehicule agricole
Amintim că în cadrul ședinței din 18 ianuarie 2024, Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență menită să introducă modificări esențiale în privința categoriilor de permise de conducere pentru tractoare și vehicule agricole. Acest act normativ abordează mai multe aspecte semnificative:
- Echivalarea permisului categoria B cu permisul Tr1: A fost introdusă o nouă categorie de permis, Tr1. Aceasta permite posesorilor permisului categoria B să conducă tractoare agricole sau forestiere cu o viteză maximă de 40 km/h pe drumurile publice.
- Înscrierea echivalării categoriilor B și Tr cu categoria Tr1: Această modificare se va face în permisul de conducere pentru noile emisiuni. Însă nu mai devreme de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței. Astfel, nu va mai fi necesară susținerea unui examen de către autoritatea competentă.
Decizia de a adopta această Ordonanță de Urgență a fost determinată de diverse considerente importante:
- Planul Național Strategic pentru exercițiul financiar 2023-2027: Acesta prevede o creștere semnificativă a parcului de utilaje agricole. Astfel, se crează o disproporționalitate între numărul de utilaje și personalul specializat.
- Absența legislației pentru conducerea utilajelor agricole cu permise de conducere de categorie B: Această lipsă conduce la migrația forței de muncă către țările Uniunii Europene.
- Impactul asupra lucrărilor agricole și securitatea alimentară: Neadoptarea rapidă a măsurilor legislative propuse ar afecta negativ execuția lucrărilor agricole la timp în perioadele optime.
Ordonanța de Urgență joacă un rol crucial în prevenirea impactului negativ asupra sectorului agricol. Aceasta garantează menținerea poziției de lider a României în asigurarea securității alimentare. Importanța acestei acțiuni urgente este justificată pentru a evita consecințele negative asupra interesului public. Este importantă și pentru a susține dezvoltarea durabilă a sectorului agricol. Mai multe puteți citi aici.