Florin Călinescu a trecut prin momente teribile, în momentul în care medicii i-au pus acest diagnostic.
Emoţii uriaşe pentru Florin Călinescu. Ce s-a întâmplat când a fost diagnosticat cu cancer?
În urmă cu aproape trei ani de zile, cunoscutul om de televiziune a fost diagnosticat cu cancer de piele. Totul a pornit după ce Călinescu a simţit că îl jena ceva la nas, astfel că s-a adresat unui medic specialist pentru a afla de unde pleacă problema de sănătate.
Diagnosticul pe care l-a primit l-a lăsat însă fără cuvinte: „Poţi să fii Ioana d’Arc şi Hercule la un loc şi tot ţi se înmoaie puţin genunchii!”
„Acum vreo câţiva ani am găsit o chestie ciudată la nas, m-am prezentat la doctor şi era o formă uşoară din zona oncologică.
Poţi să fii Ioana d’Arc şi Hercule la un loc şi tot ţi se înmoaie puţin genunchii.
Nu cred că este cineva de pe planeta asta care să zică: Ce am?! Cancer?! Mişto! Să desfacem şampania!”, a mărturisit Florin Călinescu despre acel moment greu din viaţa sa, potrivit Cancan.ro.
Florin Călinescu a povestit cum a reuşit să lupte cu boala: E o poveste care nu te omoară, dar netratată îţi mănâncă tot ţesutul
Vedeta a reuşit să învingă în cele din urmă boala, însă după ce a aflat diagnosticul crunt, a urmat o perioadă extrem de complicată şi plină de stres, pe care el spune că nu o doreşte nimănui.
Din fericire, Florin Călinescu nu a abandonat şi a apelat la microchirurgia Mohs, o tehnică revoluționară în tratarea bolii.
„Nu mai treci prin teroarea aşteptării, 2-3 săptămâni, aşa afli pe loc rezultatele biopsiilor şi aşa poţi să afli pe loc şi că e bine.
Asta, psihic, te scuteşte de un chin şi de un calvar. E o poveste care nu te omoară, dar netratată îţi mănâncă tot ţesutul.
N-am o problemă… până la oncologic! Acolo intri într-un malaxor al destinului pe care nu-l doresc nimănui.
Acum sunt bine, dar vreun an de zile nu cred că ar fi fost plăcut să mă vadă cineva. În primul rând, timp de trei luni, am avut nasul triplu, ziceai că m-am bătut cu Mayweather”, a mai povestit Florin Călinescu.