Veste proastă despre Florin Călinescu
Florin Călinescu are o poveste de viață foarte tristă. Pe lângă momentele teribile prin care a trecut cu privire la familia sa, actorul a primit și un diagnostic extrem de dur cu privire la sănătatea sa.
În urmă cu mai mulți ani, Florin Călinescu a fost diagnosticat cu cancer de piele. La momentul respectiv, îndrăgitul actor a fost supus unei operații la nivelul nasului. În urma intervenției chirurgicale, acesta s-a ales cu o cicatrice, dar a îndepărtat-o mai târziu cu ajutorul laserului.
Tot atunci, el a oferit și o declarație în care a spus că atunci când te duci la oncologie, „intri într-un malaxor al destinului”. Îndrăgitul actor a mai spus că nu își dorește ca cineva să treacă prin astfel de momente.
De altfel, el spune că orice fel de persoană ai fi, în momentul în care te afli în acel loc „ți se înmoaie genunchii”.
Florin Călinescu a mai precizat că nu crede că există cineva pe planeta asta care să se poată ține tare și să gândească pozitiv atunci când află că are cancer.
„N-am o problemă… până la oncologic! Acolo intri într-un malaxor al destinului pe care nu-l doresc nimănui. Poți să fii Ioana d’Arc și Hercule la un loc și tot ți se înmoaie puțin genunchii. Nu cred că este cineva de pe planeta asta care să zică: Ce am?! Cancer?! Mișto! Să desfacem șampania!”, a declarat Florin Călinescu.
Cancerul de piele nu pune viața în pericol imediat
Medicul Mihaela Leventer, cea care l-a operat pe Florin Călinescu, a vorbit despre acest tip de cancer. Ea spune că el nu pune viața în pericol imediat.
Totuși, dacă nu este tratată la timp, poate penetra structura osoasă și să pătrundă până la creier.
Medicul a mai spus că această formă de cancer de piele poate produce:
- mutilări cu ulcerații foarte mari
- desfigurare
- distrugerea nasului, ochilor și țesuturilor alăturate tumorii
Medicul Mihaela Leventer a precizat că acest lucru se întâmplă atunci când tumora evoluează necontrolat sau când nu este tratată complet.
”Această tumoră nu pune viața în pericol imediat, dar, ignorată, ajunge să penetreze structura osoasă și să pătrundă până la creier. De cele mai multe ori, această formă de cancer de piele produce mutilări, cu ulcerații foarte mari, până la desfigurare, distrugerea nasului, ochilor și a țesuturilor alăturate tumorii atunci când evoluează necontrolat sau când este tratată insuficient”, a spus dr Mihaela Leventer.
Simptome și semne la cancer de piele
Potrivit spitalului Regina Maria, cancerul se piele se poate prezenta ca:
- O rană care sângerează, poate prezenta cruste și rămâne deschisă timp de săptămâni
- O pată roșiatică, ridicată sau o zonă iritată care poate prezenta cruste sau mâncărime, dar rareori doare
- Nodul roz strălucitor, roșu, alb perlat sau translucid
- O excrescentă roz, cu o margine ridicată și o crestătură centrală
- O zonă asemănătoare cicatricilor, albă, galbenă sau cerată, adesea cu o margine slab definită.
- Este o formă ușoară a cancerului de piele, însă necesita o supraveghere constantă, deoarece poate ulcera și invada țesuturile profunde.