Florin Călinescu a dat cărțile pe față. Îndrăgitul actor a explicat de ce a decis să renunțe la proiectul „Românii au Talent”, de la Pro TV. El spune că are mai multe principii pe care le consideră sfinte și nu este dispus să treacă peste ele.
Florin Călinescu a început colaborarea cu „Românii au Talent”, de la Pro TV, în anul 2015. La momentul respectiv, îi lua locul lui Constantin Cotimanis la masa juraților. Totuși, colaborarea a durat până în anul 2021, când îndrăgitul actor a decis să plece.
Florin Călinescu a dat cărțile pe față
Potrivit lui Florin Călinescu, unul dintre principalele motive a fost dezacordul său cu modul de selectare a câștigătorilor. Vedeta a declarat că nu mai putea să accepte ca acei concurenți care, în opinia sa, meritau premiul să nu ajungă să fie recompensați.
„Nu mai puteam să privesc neputincios”, a spus Călinescu, exprimându-și frustrarea față de faptul că talentul autentic era, de multe ori, nedreptățit.
Actorul nu stă la negocieri
Florin Călinescu a explicat că, atunci când cineva încalcă anumite principii pe care el le consideră fundamentale, nu stă la negocieri. În astfel de situații, obișnuiește să spună direct „La revedere! Pa!” și pleacă, lucru pe care l-a mai făcut de două ori în trecut. Totuși, a adăugat că, a treia oară, ceva s-a întâmplat și nu mai putea să participe la emisiune.
Călinescu a continuat spunând că, deși publicul aprecia astfel de spectacole, el nu mai putea să fie parte din ele. El nu se mai regăsea în ele din punct de vedere fizic și emoțional.
De asemenea, și-a exprimat dezacordul față de ceea ce el considera a fi o dreptate iluzorie în cadrul emisiunii. Potrivit acestuia, în finală, publicul îi acuza pe jurați că ar fi manipulat rezultatele, însă adevărul era că decizia aparținea în totalitate publicului prin voturi.
Călinescu a explicat că, în unele cazuri, câștiga cineva care avea mii de prieteni, în timp ce cel mai talentat concurent primea doar câteva mesaje, iar el se simțea neputincios în fața acestei situații.
„Dacă cineva încalcă anumite principii pe care eu le consider sfinte, nu stau la negocieri. Spun direct: ‘La revedere! Pa!’ și plec. Am mai plecat de două ori, iar a treia oară ceva s-a întâmplat. Nu mai puteam să mă duc acolo, să mă îmbrac, să privesc acei copii care aveau atâtea speranțe.
Publicul e într-adevăr însetat să vadă astfel de spectacole, dar eu nu mai puteam să fiu parte din ele. Pur și simplu nu mă mai înțelegeam cu mine însumi din punct de vedere fizic și emoțional.
În plus, nu eram de acord cu așa-zisa dreptate care se făcea în cadrul emisiunii. În finală, publicul ne acuza pe noi că am manipulat rezultatele, dar adevărul era că tot ei decideau prin voturi. Dacă cineva câștiga pentru că avea mii de prieteni, în timp ce cel mai talentat concurent abia primea câteva mesaje, eu ce puteam să fac?”, a explicat Florin Călinescu, conform Fanatik.
Lipsa de punctualitate îl deranja foarte mult pe actor
Actorul a explicat apoi că era foarte deranjat de lipsa de punctualitate.
„Nu pot să înțeleg cum cineva poate întârzia și să dea vina pe trafic. Eu vin dintr-un domeniu, fie că este vorba de teatru sau film, unde punctualitatea este sacră.
Cum ar fi ca Andreea Esca, care e un veteran în meserie, să spună că știrile de la ora 7 încep la 7 și 8 minute pentru că a fost trafic? Eu plec cu două sau trei ore mai devreme dacă e nevoie, ca să fiu sigur că ajung la timp. Este meseria mea și trebuie să respect asta”, a conchis Florin Călinescu.