Preşedintele PNL, Florin Cîţu a anunțat astăzi că în cursul zilei de luni va fi prezentată o formă de buget pe anul viitor în cadrul coaliţiei de guvernare.
Totodată, el a subliniat faptul că liberalii sunt în Parlament și vor rămâne până în momentul în care vor vota bugetul, însă acesta trebuie să ajungă cât mai repede. Liderul PNL a adăugat că până acum nu a văzut nicio varianta de buget, iar când aceasta va apărea va fi prezentată de către Ministerul Finanțelor.
„PNL este în Parlament. Vom fi aici până când trebuie să votăm acest buget, dar el trebuie să vină. Încă nu am văzut acest buget. Nu am văzut nicio variantă de buget. Când o să avem o variantă prezentată de Ministerul de Finanţe, atunci vom putea să discutăm pe buget”, a spus el.
Fostul premier susține că nu este nevoie de grabă, iar lucrurile trebuie făcute foarte bine pentru a avea bugetul așteptat. Totodată, Florin Cîțu a mai spus că ar urma să fie discutate și câteva ordonanțe, tot de săptămâna viitoare.
O formă a bugetului urmează să fie prezentată luni
”Acum nu ştiu de ce ne grăbim, sunt lucruri care trebuie făcute foarte bine şi atunci bugetul îl aşteptăm, când o să vină, o să-l facem. (…) Bugetul – luni. Nu avem o variantă de buget astăzi care să fie prezentată. S-ar putea să discutăm despre câteva ordonanţe sau ceva de genul acesta. Aşa a rămas acum două zile când am discutat, a rămas pentru luni să fie prezentată o formă de buget”, a declarat Cîţu, miercuri, la Senat.
Un alt aspect subliniat de liderul PNL a fost acela că „nu se va opune la nimic” care se menţine în deficitul preconizat.
De asemenea, întrebat când estimează că PNL şi PSD se vor înţelege pe subiectele discutate în coaliţie, Florin Cîţu a răspuns „când ambele partide vor simţi că au o soluţie optimă”.
Totodată, el a mai adăugat că există negocieri, fără a mai fi presiunea timpului, iar Guvernul funcționează așa cum trebuie.
„Negociem. Nu mai avem presiunea timpului. Guvernul funcţionează. Ne pregătim pentru buget, restul le vom face, sunt negocieri politice”, a mai afirmat Cîţu.