Florin Cîțu a anunțat viitoarea conducere a PNL. Echipa lui Orban își retrage candidaturile

Consiliul Naţional al PNL s-a reunit duminică, pentru a alege secretarul general, prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii şi pe ceilalţi membri ai Biroului Executiv al partidului, după ce Florin Cîţu a fost ales de Congres preşedinte al partidului.

Printre cei susţinuţi de noul șef liberal se numără Dan Vîlceanu – secretar general şi Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur şi Lucian Bode pentru funcţiile de vicepreşedinţi.

De asemenea, trebuie menționat că echipa lui Ludovic Orban a decis să-și retragă candidaturile.

Lista anunțată de Cîțu

Rareş Bogdan – prim vicepreşedinte Comunicare şi Relaţii Internaţionale
Iulian Dumitrescu – prim vicepreşedinte Mediu de Afaceri, Societate Civilă
Lucian Bode – prim vicepreşedinte Strategii Politice
Gheorghe Flutur – prim vicepreşedinte Politici Publice
Secretar general – Dan Vîlceanu
Vicepreşedinţii pe domenii:
Robert Sighiartău – vicepreşedinte Politică Externă şi Afaceri Europene
Nicolae Ciucă – vicepreşedinte Apărare şi Siguranţă Naţională
Florin Roman – vicepreşedinte Administraţie Publică şi Siguranţa Cetăţenilor
Gheorghe Falcă – vicepreşedinte Fonduri Europene şi Dezvoltare Regională
Alin Tişe – vicepreşedinte Justiţie şi Drepturi Cetăţeneşti
Virgil Popescu – vicepreşedinte Buget, Politici Fiscale, Economie, Energie şi Mediu de Afaceri
Cristian Buşoi – vicepreşedinte Sănătate
Daniela Cîmpean – vicepreşedinte Muncă, Familie şi Protecţie Socială
Sorin Cîmpeanu – vicepreşedinte Educaţie
Alexandru Muraru – vicepreşedinte Culte, Cultură şi Minorităţi
George Stângă – vicepreşedinte Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Industrie Alimentară
Mircea Fechet – vicepreşedinte Mediu, Apă şi Silvicultură
Alin Nica – vicepreşedinte Infrastructură de Transport
Pavel Popescu – vicepreşedinte Comunităţi, Societate Informaţională şi Digitalizare
Cosmin Adrian Cosma – vicepreşedinte Sport
Alina Gorghiu – vicepreşedinte Drepturile Omului, Protecţia Minorităţilor Etnice, Religioase şi a Grupurilor vulnerabile de orice natură
Monica Anisie – vicepreşedinte Românii de Pretutindeni

Lista vicepreşedinţilor politici este următoarea: Cristian Băcanu, Florin Birta, Cristian Buican, Ciprian Ciucu, Daniel Constantin, Bogdan Gheorghiu, Bogdan Huţucă, Eugen Pârvulescu, Dragoş Soare, Vetuţa Stănescu, Ştefan Stoica, Costel Şoptică, Eugen Ţapu-Nazare, Liviu Voiculescu, Gabriel Avramescu şi Cristian Tuţă.

Vicepreşedinţii pe regiuni sunt următorii:

  • Vicepreşedinte Nord Est – preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş – Ionel Bogdan
  • Vicepreşedinte Centru – Ciprian Dobre
  • Vicepreşedinte Nord Est – Nelu Tătaru
  • Vicepreşedinte Vest – Marcel Vela
  • Vicepreşedinte Bucureşti – Ilfov – Hubert Thuma, preşedinte Consiliul Judeţean Ilfov
  • Vicepreşedinte Sud – Vest – Gigel Ştirbu
  • Vicepreşedinte Sud – Est – Silviu Coşa, prefectul judeţului Constanţa
  • Vicepreşedinte Sud – Ciprian Pandea

Explicația oferită de premier

Înainte de a prezenta echipa pe care o susţine pentru conducerea partidului, Florin Cîțu a subliniat că rezultatul congresului este „o onoare şi o responsabilitate enormă”.

„Nu ştiu dacă pot exprima în cuvinte ceea ce simt, dar este o onoare şi o responsabilitate enormă. Şi vreau să ştiţi că sunt conştient de asta şi de faptul că ambiţiile pecare le avem sunt mari. Mă uit astăzi la noi şi când am văzut că suntem uniţi sunt sigur că nicio provocare nu e prea mare pentru PNL în perioada următoare. Am fost sincer când am spus că vreau un partid unit, să ne folosim toate resursele pentru lupta cu adversarul nostru, PSD. În acest mandat vreau să fiţi mândri că sunteţi liberali.

Vreau peste tot în România să fim mândri că suntem liberali asta înseamnă că deciziile pe care le vom lua împreună vor fi decizii doar în interesul românilor. Doar aşa vom câştiga tot în 2024. Ca să pot implementa ce am propus, am nevoie de o echipă în jurul meu, care s-a construit, oameni cu care eu cred de fapt sunt sigur că vom transforma România. Ce am făcut în campanie a fost o mişcare, o mişcare liberală, care va transforma România şi va începe cu PNL. PNL va moderniza România şi o va face o putere economică în UE”, a declarat Cîţu.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin