Scandalul facturilor uriaşe la energie electrică şi gaze naturale este departe de a se fi încheiat în România!
Planul expus de Florin Cîţu pentru rezolvarea crizei din energie
Partidul Naţional Liberal, unul dintre cele trei care formează coaliţia de guvernare şi care deţine şi funcţia de prim-ministru, încearcă să ofere soluţii pentru rezolvarea cât mai eficientă a acestei crize.
Astfel, Florin Cîţu, preşedintele PNL, este interesat de orice soluție ce poate rezolva criza facturilor la energie care nu discriminează și care se aplică unitar în toate sectoarele economiei româneşti.
Cu toate acestea, liderul liberal a atras atenţia că acest tip de soluţii, care implică folosirea banilor de la buget pentru persoanele fizice şi companiile din România, nu vor putea rezolva problema structurală a preţurilor din energie, au precizat reprezentanţi ai PNL.
Florin Cîţu insistă pentru un plan de investiții multianual, asumat transpartinic pentru a asigura securitatea energetică a României.
“Nu putem să plătim toate facturile pentru toată lumea, ar însemna să luăm de la unii și să dăm la alții”
Joia trecută, prezent pentru prima oară în studiourile Antena 3, preşedintele PNL a vorbit despre acelaşi subiect.
“Nu putem să plătim toate facturile pentru toată lumea, ar însemna să luăm de la unii și să dăm la alții și nu ajungem nicăieri. Trebuie să vedem care sunt prioritățile, consumatorii vulnerabili şi apoi să le luăm pe rând, să vedem ce parte din economie trebuie ajutată.
Dacă avem mesaje populiste și aruncăm tot felul de idei pe piață, va fi complicat să venim cu o soluție care să rezolve problema. Mai puține discuții pe Facebook, mai multe printre experți, care să vină cu soluții.
Nu putem și ăsta e mesajul din partea PNL, nu putem vorbi despre măsuri care se discrimineze sau să promitem că vom plăti toate facturilor tuturor în economie. La fel și să promitem tot felul de eliminări de taxe, este complicat, avem o situație a deficitului bugetar.
Orice măsură pe care o luăm acum va funcționa o luna, două, trei, dar impactul după acea perioada ar putea fi mult prea mare”, a explicat, joi seara, Florin Cîţu.
Cadrul legal pentru a se permite amânarea plăţii facturilor la energie
Liderul PNL a mai explicat atunci că nu-i poate îndemna acum pe români să nu-şi plătească facturile, după ce premierul Ciucă transmisese că nu vor exista penalităţi pentru români în această perioadă.
“Eu sper să se vină cu un cadru legal, pentru că altfel această afirmație nu este susținută de niciun cadrul legal. Îi îndemnăm pe români să încalce legea, ceea ce nu este corect.
Când am amânat pentru un an de zile plata ratelor la bancă, am venit mai întâi cu cadrul legal și apoi am spus “Puteți să mergeți la banca să semnați că să amânați plata un an de zile”. Altfel, băncile erau îndreptățite să calculeze penalități.
Trebuie să fim foarte atenți aici, Executivul trebuie să vină cu cadrul legal, cu o ordonanță de urgență, prin care spune că se va interzice debranșarea pe această perioada sau nu se plătească penalități la facturi”, a fost răspunsul dat de Florin Cîţu.