UPDATE:
Președintele PNL, Florin Cîțu, a ajuns, sâmbătă, la sediul central al partidului, acolo unde a convocat pentru ora 12.00 o ședință a conducerii centrale în care să se discute despre situația tensionată din partid.
Întrebat la sosirea la sediul PNL dacă își va da demisia din fruntea partidului, Cîțu a refuzat să răspundă la întrebare. Pe fondul informațiilor potrivit cărora liderii județeni PNL care vor schimbarea lui nu vor participa la această ședință pentru a-i arăta că a rămas singur în partid, Cîțu a replicat: „Daca nu se prezinta nimeni, constat ca nu este cvorum si vedem dupa aceea”.
Cea mai mare parte a liderilor județeni PNL au avut vineri o altă ședință, nerecunoscută de Florin Cîțu, în care au demarat procedura pentru debarcarea lui Cîțu de la șefia partidului. Contestatarii săi vor Congres extraordinar de alegeri în luna aprilie.
Știre inițială:
Zi decisivă pentru PNL. La cererea preşedintelui partidului, Florin Cîţu, a fost convocat pentru sâmbătă Biroul Executiv al formaţiunii. Acesta a acuzat că şedinţa BEx de vineri în care s-a decis convocarea Consiliului Naţional al PNL nu a fost statutară, deoarece nu a fost convocată nici de el, nici de secretarul general.
„Toate documentele care au venit la partid erau adresate preşedintelui partidului pentru solicitare de BEx. În partid avem o regulă. Eu voi respecta de fiecare dată aceste reguli cât sunt la PNL şi am convocat, conform regulilor din PNL, un BEx, mâine, la ora 12,00, cu prezenţă fizică, unde voi anunţa mai multe lucruri”, a declarat Florin Cîţu, vineri, la sediul central al partidului.
Florin Cîțu: Voi anunța decizia mea
Liderul PNL a arăta că a purtat nenumărate discuții și a fost conștient de nemulțumirile liberalilor, însă speră că lucrurile se vor rezolva. El a spus că în urmă cu şase luni a pornit un proiect alături de o echipă, iar acum a plecat în vizită oficială în SUA şi la întoarcere se confruntă cu o situaţie fără să se fi purtat în prealabil o discuţie în partid.
„Mâine avem un BEx, voi anunţa şi decizia mea, tot ce vom face. (…) Sunt dezamăgit de această situaţie, pentru că sunt oameni cu care am pornit la drum acum şase luni de zile. Am pornit pentru un proiect, plec în SUA reprezentând România cu câteva întâlniri foarte bune, mă întorc acasă cu această situaţie fără să avem o discuţie”, a afirmat Cîţu.
În același timp, liderul partidului a lansat și un set de acuzații grave la adresa unor nume din PNL. Mai exact, el susține că în momentul în care s-au strâns semnăturile pentru organizarea de alegeri interne, cei care vor să-l schimbe au invocat numele lui Klaus Iohannis. Menționăm faptul că Florin Cîțu a declarat de-a lungul timpului și inclusiv acum că are „o relație bună” cu președintele României și că a discutat cu Iohannis „și în SUA și aici”.
Mutări de forță în interiorul PNL
Pe de altă parte, secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a informat că îşi va anunţa demisia din funcţie la şedinţa de sâmbătă, pentru că nu vrea să participe la „un bâlci” în partid.
Surse liberale au precizat că a fost convocat pentru duminică Consiliul Naţional al PNL. Pe ordinea de zi a CN al PNL va figura convocarea unui congres extraordinar al partidului. Consiliul Naţional al PNL ar urma să se reunească, la ora 12,00, la Palatul Parlamentului. Aceste mutări în PNL vin după ce mai multe filiale ale partidului au solicitat, în ultimele zile, convocarea unui congres extraordinar pentru înlocuirea lui Florin Cîţu de la şefia partidului.