Potrivit ministrului, în acest an, România va înregistra un deficit bugetar de 6,7% din PIB.
În ceea ce privește contracţia economică, aceasta se va situa la final de an la 2,2% din Produsul Intern Brut.
„Economia globală trece astăzi printr-o criză nemaiîntâlnită în care a trebuit să ţinem mai întâi oamenii sănătoşi, dar nici să omorâm economia. A fost o provocare mare pentru acest Guvern. Noi ne uităm la noi, dar lucrurile sunt dificile pentru toate economiile. În SUA se estimează un deficit bugetar de aproape 24% din PIB, în acest an, ca să înţelegeţi dimensiunea crizei. În Europa, zona euro, va fi în jur de 13%, iar în România de 6,7% din PIB. În acest moment şi lucrurile arată ok. Am reuşit, prin măsurile pe care le-am luat, să avem primul trimestru de creştere economică, deci 2,4% din PIB, ceea ce a fost, după Irlanda, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană.
PIB-ul la 6 luni, avem trimestrul 2 care este afectat negativ, şi aici vom avea o contracţie a economiei într-un scenariu care merge pentru final de an spre minus 2,2% din PIB pentru tot anul. România nu va avea o recesiune tehnică, deci nu vom avea două trimestre negative în niciun caz. Vom avea revenirea economiei din trimestrul 3, aşa cum am spus de la început”, a spus Cîţu, la Digi 24.
Rata inflației s-a înjumătățit
Ministrul a mai vorbit și despre rata inflației, care, față de anul precedent, aceasta s-a înjumătățit până la aproape 2%.
„Rata inflaţiei a scăzut în fiecare lună în guvernarea PNL. Anul trecut, în creştere economică, fără niciun fel de criză, rata inflaţiei era în jur de 4%, iar anul acesta suntem aproape de 2% şi în continuare preţurile scad. Nimic din ce au aruncat în piaţă cei de la PSD nu s-a întâmplat. A fost cumva o strategie a celor de la PSD de a speria oamenii, de a-i panica. Dacă nu ar fi fost ascunşi în spatele declaraţiilor politice, jumătate din PSD era astăzi în puşcărie.
Nu poţi să te foloseşti şi să panichezi întreagă Românie doar pentru a câştiga tu politic. Acest scenariu a afectat şi economia, şi turismul, dar i-a speriat şi pe români. Tot acest lucru a fost o campanie orchestrată, plătită de PSD. Sunt pe reţelele de socializare, televiziunile prietene, reclamele pe online. Nu cred că o reclamă pe un ziar online o faci gratuit, trebuie să plăteşti pentru ea”, a subliniat şeful de la Finanţe.
Peste 2 miliarde de lei pentru șomajul tehnic
În ceea ce privește plățile șomajului tehnic în perioada stării de urgență, adică în lunile aprilie-iunie ale acestui an, potrivit ministrului, a fost plătită suma de 2,2 miliarde de lei.
„Aprilie a fost cea mai dură lună, şi jumătate de mai. Am reuşit să luăm măsurile care cumva să elimine partea cea mai negativă. În şomaj tehnic, am plătit 2,2 miliarde de lei, în aprilie, mai şi iunie. Aceşti oameni se întorc acum la locul de muncă. Aici avem cealaltă măsură pentru aceştia, de a plăti 41,5% din salariul celor care au fost în şomaj tehnic şi se întorc la muncă. Se vor plăti trei luni de zile de la reluarea muncii, dar trebuie să fi fost în şomaj tehnic minim 15 zile lucrătoare. Angajatorii ar trebui să ceară asta la Ministerul Muncii. Toate aceste măsuri au dat încredere companiilor din economie să meargă mai departe şi asta o vedem în venituri. Sunt multe companii care nu şi-au închis activitatea şi care îşi plătesc taxele şi o fac pentru că am luat şi nişte măsuri foarte bune – bonificaţie de 10% dacă plăteşti la timp impozitele, amânări pentru depuneri de declaraţii. Toate aceste măsuri pe care le-am luat până la 30 iunie au lăsat la companii în jur de 15 miliarde de lei.
Nu mai spun de faptul că am plătit şi din urmă concediile medicale. Când am venit anul trecut, era un stoc de 3 miliarde de lei de concedii neplătite. Am ajuns în luna mai să decontăm concedii medicale de 637 de milioane de lei”, a susţinut Florin Cîţu.