Ministrul Finanţelor a anunţat luni, la Digi 24 că „se va ţine” în acest an de ţinta de deficit de 3,6% din PIB.
„Accept provocarea Consiliul Fiscal. Am estimat veniturile conservator anul acesta, dar nu de acolo cred că o să fie. Eu cred că modul cum voi monitoriza execuţia bugetară şi pe partea de cheltuieli şi pe partea de venituri va arăta că acest 3,6% pe care îl ţintim ne ţinem de el. Nu numai că este o promisiunea a mea pe care vreau să o ţin, dar dacă nu ne ţinem de acest 3,6% din PIB pierdem ceee ce cred eu că este cel mai important în acest moment: încrederea investitorilor străini. Investitorii care vin şi finanţează şi deficitul de cont curent şi finanţează această economie în acest moment. Dacă nu aveam această finanţare ieftină nu mergem mai departe. De aceea, ce am promis, aceea trebuie să facem, chiar dacă ştiu că este an electoral şi este greu să ne ţinem pe partea de cheltuieli şi asta va fi luptă mare în interior, cu celelalte ministere şi cu partidul. Trebuie să ne ţinem de acest 3,6% din PIB”, a declarat Florin Cîţu.
Majorarea pensiilor, inclusă în buget
Florin Cîțu a mai subliniat faptul că majorarea pensiilor este inclusă în buget pentru anul acesta şi de aceea nu înţelege diferenţa de opinie cu cei de la Consiliul Fiscal care au avertizat că majorarea pensiilor 40% în acest an va duce la o creştere şi mai mare a deficitului bugetar.
„Cred ca îngrijorarea la Consiliul Fiscal este pentru 2021, pentru anul acesta pensiile sunt incluse în buget. Aici avem o diferenţă de opinie cu cei de la Consiliul Fiscal şi nu-mi dau seama de ce au o diferenţă atât de mare pentru 2020. 2021 este o altă discuţie. Pentru 2020 banii sunt incluşi în buget – 87,4 miliarde de lei – care ar trebui să fie de ajuns pentru a respecta legislaţia în vigoare pentru pensii. Salariile bugetarilor de la 1 februarie vor fi mărite, pentru că la 1 februarie se plătesc cele de la 1 ianuarie. Deci veţi vedea că oamenii vor primi bani în buzunar, salarii mărite, nu este niciun fel de problemă, în afară de demnitari, aşa cum sunt eu, şi de aleşii locali pentru 2020”, a mai spus ministrul Finanţelor.
În ceea ce priveşte eşalonarea majorării pensiilor, Florin Cîșu a declarat că sunt sugestii pe aceste subiect, însă nu are niciun motiv să discute despre orice altceva decât despre „respectarea legislaţiei în vigoare” .
„Eşalonarea majorării pensiilor, aici sunt sugestii şi l-am ascultat şi pe domnul guvernator şi opinia Consiliului Fiscal. Sunt economişti foarte buni, oameni cu experienţă, oameni care au văzut foarte multe bugete. Avem discuţii, dar în acest moment nu discutăm despre aşa ceva. Având în vedere şi execuţia – lăsaţi-mă să văd cum arată execuţia bugetară – pe urmă vom putea discuta, dar în acest moment nu am niciun motiv să discut despre orice altceva decât despre respectarea legislaţiei în vigoare”, a adăugat ministrul Finanţelor.
Consiliul Fiscal (CF) estimează un nivel probabil al deficitului bugetar pentru anul 2020 cuprins între 4,6 – 4,8% din PIB, de peste 6% din PIB în 2021 şi respectiv peste 7% din PIB în 2022, potrivit Opiniei CF privind Legea bugetului de stat şi Legea bugetului de asigurări sociale pentru anul 2020 publicată pe 23 ianuarie 2020.