Surse liberale susțin că preşedintele PNL, Florin Cîţu, a răbufnit în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN). Mai exact, se pare că acesta le-a reproşat liderilor partidului că formaţiunea s-a comportat aşa cum a vrut PSD, acceptând inclusiv refuzul social-democraţilor ca preşedintele PNL să nu fie şi şeful guvernului.
Florin Cîțu susține că odată ce blocajul a fost rezolvat, el a fost nevoit să ducă mai multe lupte și va duce și una cu PSD în cazul în care va fi nevoie. El a adăugat că pentru el cel mai important lucru este păstrarea identității liberale, iar PNL va ieși învingător la final.
„Acum o săptămână am cerut să începem negocierile cu PSD. Am intrat în impas. PSD a cerut ca premierul sa nu fie presedintele PNL. Am făcut ce a vrut PSD. Cum credeaţi că se va termina? Imediat au fost accelerate negocierile şi acum avem un program de guvernare şi o listă de ministri! M-am luptat cu populismele şi cu Ludovic Orban şi cu USR şi ma voi lupta şi cu PSD! Provocarea pentru noi este să ne păstrăm identitatea liberală. Atât timp cât ne vom lupta pentru principiile liberale în această coaliţie, vom ieşi învingători în final”, le-a spus Cîţu liderilor PNL.
De menționat este faptul că ieșirea nervoasă a lui Florin Cîțu vine după ce mai mulţi lideri PNL i-au cerut luni demisia după negocierile cu PSD. Un exemplu este europarlamentarul PNL Dan Motreanu, care, într-o postare pe pagina personală de Facebook i-a transmis lui Florin Cîţu că nu mai are nicio autoritate morală în cadrul partidului.
Critici pe bandă rulantă la adresa lui Florin Cîțu
”Votul cerut astăzi de Florin Cîţu în Biroul Politic Naţional pentru un guvern în alianţă cu PSD este total nereprezentativ, în special din perspectiva eticii politice, dacă se mai ţine cont de asta în România. Niciunde în lumea această NU îţi poţi încalca atât de repede şi într-un mod atât de profund tot ceea ce ai susţinut şi promis pentru a te alege preşedinte de partid. Nu este permis!”, a scris Motreanu pe Facebook.
Totodată, acesta a mai adăugat că ce se întâmplă este imoral, iar PNL-ul nu mai are nicio autoritate morală.
”Este absolut imoral şi neprincipial, şi chiar dacă pentru moment pare singură soluţie pentru un Guvern stabil, că “lider” politic al PNL nu mai ai nicio autoritate morală, niciun ascendent asupra liberalilor care au votat la Congres, pentru că probabil mulţi te-au votat chiar pentru că te-ai prezentat anti-PSD în faţa lor, şi, din acest motiv, se impune un gest de onoare!”, a mai scris Motreanu în mesjaul pe Facebook.
O reacție în acest sens a venit și din partea ministrului Muncii, Raluca Turcan, care, într-o postare pe Facebook, le-a transmis colegilor de partid un mesaj extrem de dur legat de negocierile pentru guvern şi de atitudinea preşedintelui partidului Florin Cîţu.
”Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook” îi transmite Tucan lui Cîţu.