Fostul premier Florin Cîțu a vorbit recent despre achiziţia dozelor de vaccin în perioada pandemiei. Astfel, a subliniat că le va cere liberalilor să voteze pentru ridicarea imunităţii parlamentare.
Așadar, Florin Cîțu a declarat că deciziile privind achiziţia dozelor de vaccin în perioada pandemiei au fost adoptate în acord cu legislaţia din România. Totodată, acesta a ținut să sublinieze că „justiția nu se face la televizor”.
Reacția a venit după acuzațiile lansate de fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu. Acesta susținea că hotărârile au fost luat exclusiv de Cîţu, când era premier, fără a ţine cont de opinia Ministerului Sănătăţii.
Florin Cîțu spune că nu va demisiona din PNL
„Justiţia nu se face la televizor. Documentele sunt la dosar. Vom vedea ce se întâmplă. Dacă vorbim despre orice alt subiect e perfect. În acest moment încă studiez dosarul. Pot să vă spun că mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru în conformitate cu legislaţia din România”, a afirmat Florin Cîţu la Parlament.
De asemenea, acesta a fost întrebat și dacă va demisiona din PNL. Acesta a precizat că nu, cu mențiunea că ar fi renunțat la orice funcție avea în PNL, dacă deținea una.
„Dacă aş fi avut funcţii în PNL, aş fi renunţat, dar nu am nicio funcţie în PNL”, a mai spus Cîţu.
Liberalul a vorbit și despre ridicarea imunităţii sale parlamentare
Mai apoi, liberalul a vorbit și despre votul privind ridicarea imunităţii sale parlamentare. Astfel, a subliniat că le va cere colegilor să voteze „pentru”.
„Trebuie să dăm voie anchetei să meargă mai departe şi să vedem adevărul. Eu voi cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunităţii. Nu am de ce să îmi dau demisia din PNL”, a spus Florin Cîţu.
Fostul premier a fost întrebat apoi dacă dosarul ar trebui pus pe pauză până când se pronunţă instanţele europene, pentru că şi la nivel european este anchetat modul de achiziţionare a vaccinurilor.
„Eu zic că în România trebuie discutat acest subiect, trebuie văzut ce s-a întâmplat atunci”, a răspuns liberalul.
Acesta a punctat ulterior că deciziile au fost adoptate în acord cu legislaţia din România.
„Dar repet, daţi-mi voie să termin să văd dosarul. Deciziile au fost adoptate în acord cu legislaţia din România. Aşa cum am spus de fiecare dată, folosind baza legală din România”, a completat el.
Liberalul a fost întrebat și dacă există vreun document prin care a fost avertizat de către Ministerul Sănătăţii că urmează să achiziţionăm un număr prea mare de doze de vaccin. Astfel, senatorul PNL a spus că nu știe și trebuie să verifice dosarul.
„Ministrul Rafila a spus foarte clar – 180 de milioane. Comisia Europeană a aprobat un program de 4,6 miliarde. Asta înseamă aproape 200 milioane de doze pentru România. Ştim foarte bine, declaraţiile ministrului Rafila, nu ale mele, 350 de milioane. Niciodată nu au fost 120”, a completat Cîţu.