Florin Cîțu anunță că au fost depuse amendamentele pentru ca firmele rusești să nu mai poată participa la licitațiile publice din România
Potrivit fostului premier, au fost depuse mai multe amendamente care vor interzice participarea firmelor rusești la procedurile de achiziții publice din România.
„Am spus că trebuie să ne asigurăm că sancțiunile aplicate Rusiei de Uniunea Europeană vor fi implementate și în România.
Am depus astăzi amendamente la OUG 25/2021, pentru ca firmele rusești să nu mai poată participa la achizițiile publice din România”, a scris președintele PNL pe Facebook.
Amintim că, într-o declarație mai veche de-a președintelui liberalilor, acesta a declarat că susține sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. De asemenea, Florin Cîțu a mai spus că România trebuie să oprească schimburile comerciale cu Federația Rusă.
Rusia, avertisment dur pentru UE
Drept răspuns la sancțiunile europene asupra Federației Ruse, Vyacheslav Volodin, președintele Dumei de Stat din Rusia, a spus că economia europeană va fi afectată enorm, noile scumpiri fiind resimțite de cetățenii Uniunii Europene și de companiile europene.
În prezent, Rusia este un exportator important de petrol și gaze naturale pentru Uniunea Europeană, cu cote de 45% și 27%. Vyacheslav Volodin susține că Statele Unite ale Americii împing Europa să abandoneze transportatorii energetici ruși, ceea ce este neprofitabil pentru UE.
„Evident că acum, prin promovarea sancțiunilor împotriva resurselor energetice rusești, Washingtonul urmărește să ocupe piața europeană. Ponderea livrărilor americane de petrol și gaze către Europa este de 8% și 6%. Creșterea prețurilor la energie este, de asemenea, parte a acestui plan.
Țările UE vor plăti toate costurile în viitor care vor fi obligate să cumpere combustibili fosili din SUA la un preț mult mai mare. Toate acestea vor cădea pe umerii companiilor și cetățenilor europeni”, a scris Vyacheslav Volodin pe Telegram, marți, relatează Interfax.