Premierul Florin Cîţu a transmis marți că România a înregistrat o creştere economică de 13,6%. În acest mod a fost recuperată pierderea de anul trecut şi a fost depăşit PIB din 2019. Mai mult, a atras atenția că nu ştie câteva ţări din Uniunea Europeană au reuşit acest lucru. Se pare că partea de investiţii a fost cea mai importantă pentru creşterea economică.

Anunțul premierului privind reușitele României

“De la ultima noastră întâlnire au apărut informaţii în spaţiul public, în special de la INS, care arată foarte clar că economia merge în direcţia bună. Aş vrea să mă refer la trimestrul doi anul acesta, o creştere economică de 13,6% ceea ce arată că am recuperat, şi nu ştiu câte ţări din Uniunea Europeană au reuşit acest lucru, să recuperăm pierderea de anul trecut şi să fim peste PIB din 2019. Ăsta era pentru mine pragul pe care trebuia să îl depăşim pentru că 2019 a fost un an întreg bun, un an în care economia a funcţionat fră niciun fel de perturbări şi vroiam să văd dacă am depăşit şi am depăşit acea perioadă, deci asta înseamnă că avem o capacitate de producţie în economie care s-a păstrat sau am reuşit să o păstrăm împreună după 2020 când a fost un an dur. Aşteptăm şi detaliile creşterii economice pentru că, din ce am auzit eu, partea de investiţii a fost importantă la contribuţia creşterii economice”, a transmis Florin Cîţu, marţi la consultările, în sistem online, cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, potrivit news.ro.

Sistemul fiscal rămâne același până în 2024, fără creșteri de taxe

De asemenea, premierul a mai spus că vrea ca ca sistemul fiscal din România să rămână acelaşi cel puţin până în anul 2024, fără creşteri de taxe.

„De la ultima noastră discuţie şi până acum avem şi un ministru al Finanţelor cu care veţi putea dialoga. Astăzi are o conferinţă de presă în care va prezenta câteva modificări, zic eu, foarte bune la Codul fiscal. Nu vorbim de taxe şi aşa mai departe, rămân la ceea ce am spus la începutul anului pentru această guvernare, nu creştem taxele. Deci, pe mine mă interesează să rămânem cu acelaşi sistem fiscal până în 2024 cel puţin”, a completat Cîţu.El s-a referit şi la creşterile de preţuri din ultima perioadă, atât la energie, cât şi la materiale de construcţii.

“Avem câteva evoluţii pe partea de preţuri. Avem la energie, vorbim la preţuri materiale de construcţii şi aici deja am prezentat câteva soluţii în special pentru această iarnă,  consumatorul vulnerabil, dar ne gândim şi la soluţii de care vor beneficia companiile pentru că multe dintre contactele care sunt făcute cu statul pentru anumite proiecte, vor fi modificate ca să ţină cont de această creştere. Propunerea noastră şi cred că aţi văzut în dezbatere publică propunerea este ca de acum încolo să ţinem cont atât de creşteri, cât şi de scăderi de preţuri şi aceste contacte vor fi modificate în funcţie de ce se întâmplă cu preţurile pe piaţă”, a mai explicat premierul.

Sursa foto: Guvernul României, Facebook