Prim-ministrul Florin Cîțu a câștigat alegerile interne ale PNL, devenind șeful partidului. Acesta a anunțat primele măsuri radicale pe care dorește să le implementeze. Aceste măsuri au legătură și cu vaccinarea.
Florin Cîțu anunță primele măsuri după câștigarea alegerilor. Ce va face în privința vaccinării
Șeful Executivului a anunțat că se gândește să impună vaccinarea pentru profesori și pentru medici. Printre principalele măsuri pe care dorește să le ia și numără și cele care au legătură cu prețul energiei electrice, pregătirile pentru sezonul de iarnă și pandemia.
Acesta spune că dorește ca școlile să rămână deschise și ca elevii să participe la cursuri în format fizic. În același timp, premierul spune că dorește să transforme anumite spitale în spitale dedicate coronavirusului.
”Prioritățile sunt: prețurile la energie, pregătirile pentru sezonul de iarnă, pandemia, prin transformarea unor spitale în spitale COVID-19, sistemul educațional, vreau să rămână fizic, e nevoie de vaccinare pentru profesori și medici. Dacă medicii nu vor să se vaccineze, e foarte greu să îi convingi pe oameni să se vaccineze.”, a explicat Florin Cîțu.
Amintim că președintele Klaus Iohannis a fost primul care a cerut ca medicii și profesorii să fie obligați să se vaccineze.
Compensații la energie electrică pentru milioane de români
Premierul Florin Cîțu a precizat, la Antena 3, că în jur de 5.000.000 de gospodării din România vor beneficia de compensație pentru energia electrică. El a mai spus că aproape 10.000.000 de români vor beneficia de aceasta.
Șeful Executivului a abordat și subiectul plafonării prețurilor, însă a precizat că așteaptă să vadă ce măsuri iau alte țări din blocul comunitar în acest sens. El a mai spus că, până acum, doar Spania a decis plafonarea prețurilor.
„Vor fi în jur de 5.000.000 de gospodării care vor beneficia de această compensare, asta înseamnă aproape 10.000.000 de cetățeni români. Plafonarea prețurilor este diferită, pentru că aici așteptăm să vedem ce se întâmplă în Uniunea Europeană cu alte țări. Până acum doar Spania a adoptat așa ceva.”, spune premierul.
Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu