Surse politice au declarat pentru Digi24 că liderul PNL, Florin Cîțu, l-ar fi avansat pe Dan Vîlceanu, actualul ministru al Finanțelor și bunul său prieten, ca variantă de prim-ministru, în cadrul negocierilor cu PSD și UDMR. „A fost o tatonare”, susțin sursele citate.
De menționat este faptul că Florin Cîțu a avut în cursul zilei de miercuri o întâlnire la Palatul Victoria, cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, și cu cel al UDMR, Kelemen Hunor, întâlnire în cadrul căreia s-a discutat din nou, fără succes, despre desemnarea unui prim-ministru acceptat de toate cele trei partide.
Mai exact, cei trei lideri au agreat deja varianta rotației de prim-miniștri între PSD și PNL. Pe de altă parte, aceștia nu reușesc să se înțeleagă în legătură cu cine va începe această rotație.
Astfel, PSD îl vrea pe Marcel Ciolacu, pentru funcția de premier, însă sunt dispuși să facă un compromis, în sensul în care, dacă încep liberalii rotația, să nu fie Florin Cîțu prim-ministru.
Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis îl dorește pe Nicolae Ciucă în funcția de premier, soluție acceptată și de PSD. Cu toate acesta, Florin Cîțu se opune prin toate mijloacele pe care le are la îndemână, acesta fiind unul dintre motivele pentru care negocierile trenează.
Deși în cursul zilei de luni, Cîțu a fost de acord ca Marcel Ciolacu să fie premier, după scandalul generat în PNL de această variantă, acum, acesta încearcă să impună varianta Vîlceanu, care ar fi pentru el o garanție că nu își va pierde autoritatea în partid, cum s-ar întâmpla în cazul în care Ciucă ar conduce Guvernul.
Cine ar putea fi noul premier
Sorin Grindeanu a explicat că, dacă în urma acestor negocieri, cei de la PSD nu se vor afla în mandatul primit de partid, sunt obligaţi să meargă în faţa partidului şi să spună că nu s-a obşinut ceea ce au fost mandataţi, iar partidul decide dacă merg mai departe sau nu.
Referitor la zvonurile privind o întâlnire dintre cei trei lideri ai partidelor el a preferată se abțină. ”Eu nu pot să comentez pe surse ce a apărut”, a spus el.
Totodată acesta a mai adăugat că PNL a dat deja un nume de premier, pe Marel Ciolacu, care a fost votat în unanimitate.
”Eu nu am văzut, şi nici nu vreau să comentez decizia luată de alte partide, dar eu nu am văzut nominalizarea vreunui nume din partea PNL-ului. Noi am făcut ceva, am nominalizat, am dat un nume de premier, Marcel Ciolacu, a fost votat în unanimitate, acesta este mandatul” a arătat el.
Întrebat care sunt şansele în acest moment ca cele trei partide să ajungă la o înţelegere, Grindeanu sa răspuns că este vorba de 50%.
”Şansele sunt ca acum două săptămâni. Aş zice că sunt 50 la sută şanse să avem guvern curand”, a adăugat el.