Florin Cîțu a anunțat că va cere o anchetă pentru a face verificări în privința valului patru. Premierul amenință: ''Cine nu a ținut cont va fi responsabil pentru asta''.
Florin Cîțu dorește să găsească vinovații pentru faptul că valul patru a prins sistemul sanitar nepregătit.
„Se știa că vine valul 4. Eu am spus tot anul, după ce s-a terminat valul 3, că nu vreau să se reducă numărul de paturi în secțiile ATI pentru COVID. Am spus foarte clar să rămână intactă capacitatea noastră de a răspunde și să se răspundă foarte rapid. Aș vrea să văd cum au fost pregătite de Ministerul Sănătății acest val 4 și să vedem dacă s-a ținut cont de ceea ce am spus eu și dacă nu s-a ținut cont, cine nu a ținut cont și va fi responsabil pentru asta”, a declarat prim-ministrul.
„Atunci când am preluat din nou MS, cred că erau vreo 600 de paturi. Domnul ministru a adăugat vreo 400 de paturi imediat și va adăuga pâna la 1600 de paturi cât mai curând posibil”, a spus Florin Cîțu.
În data de 21 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1131 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, 990 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În București sunt avizate de DSP 239 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
La nivel național sunt libere 16 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București sunt 6 paturi libere la acest moment.
Se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.
Situație paturi ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:
Bihor – 1
Brașov -2
București – 6
Buzău – 1
Constanța- 3
Dolj 1
Hunedoara – 1
Sibiu 1
Ce se va întâmpla cu USR PLUS
Florin Cîțu anunță că nu a numit oameni noi în fruntea ministerelor vacantate prin demisiile miniștrilor USRPLUS pentru că speră ca actuala coaliție să meargă mai departe după noi negocieri.
Cîțu a pus o condiție clară celor de la USR, să renunțe la moțiunea depusă alături de AUR. Useriștii spun însă că nici nu se gândesc să guverneze într-un guvern condus de Florin Cîțu.
„PNRR va fi implementat așa cum a fost negociat cu Comisia Europeană. Nimeni nu va vota împotrivă, nu văd cum s-ar putea împotrivi cineva. Eu vreau să avem din nou o discuție în coaliție. Mă gândesc la noi propuneri, dar vreau să discutăm. USR trebuie să retragă moțiunea. Cei de la AUR au o activitate antivaccinistă, în plină pandemie.
Eu vreau să le spun celor care tac că sunt vinovați de pandemie. Cei care îi susțin tacit sau implicit, tranzacționează voturile lor pe sănătatea românilor. De aceea nu am numit pe nimeni. Eu aștept ca cei de la USR să nu facă ce a făcut doar Dragnea în ultimii 30 de ani. Fiecare zi în care susțin AUR fac rău, nu mie, ci populației.”, a declarat Florin Cîțu.