Întrebat dacă va rămâne preşedintele Senatului României până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare şi dacă va cere ajutorul colegilor liberali pentru a-şi păstra funcţia respectivă şi în sesiunea următoare, Florin Cîțu a răspuns:
„Nu a fost nicio discuţie. Este o funcţie politică. Discutăm în partid. Nu a fost nicio discuţie.
Eu, cât timp sunt la Senat, îmi voi face în continuare treaba, aşa cum mi-am făcut-o şi ca ministru al Finanţelor cu rezultate foarte bune şi ca premier. Mi-o voi face în continuare aici, cât o să fiu în această funcţie.”
Florin Cîţu: Doar dacă reuşim economic să izolăm Rusia, putem să ne asigurăm că acest război teribil nu se poate întâmpla şi în alte ţări
Preşedintele Senatului susţine faptul că numai o blocadă totală a economiei ruse ar putea limita războiul actual în Ucraina.
Acesta a subliniat faptul că cetățenii români nu trebuie să se gândească la comoditatea de astăzi, ci la viitorul nostru deoarece doar sancțiunile economice împotriva Rusiei ne-ar putea salva de un posibil război cu armata rusă.
„Doar dacă avem o blocadă totală împotriva Rusiei şi reuşim economic să izolăm Rusia, putem să ne asigurăm că ceea ce a făcut Rusia în Ucraina, această agresiune neprovocată, acest război teribil, nu se poate întâmpla şi în alte ţări.
Până la urmă trebuie să ne gândim că nu este vorba despre confortul nostru astăzi, este vorba despre siguranţa noastră în viitor şi de aceea este nevoie de aceste sancţiuni, de a ne asigura că România nu o să fie atacată în viitor”, a explicat Florin Cîțu, marți după-amiază, 26 aprilie.
Florin Cîțu: Inflaţia este la peste 10% şi economia încetineşte
Acesta a adăugat că sancțiunile economice trebuie să fie aplicate într-un context favorabil în care pot fi luate măsuri necesare pentru a evita afectarea directă a economiei românești.
„Inflaţia este la peste 10% şi economia încetineşte fără aceste sancţiuni.
Nu îmi dau seama dacă sancţiunile vor avea un impact negativ pe termen lung, pe termen scurt, ele trebuie luat într-un context în care poţi să ai şi măsuri prin care să contracarezi impactul acestor sancţiuni”, a concluzionat Florin Cîţu.