Președintele liberalilor a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu privire la rata inflației. Potrivit fostului premier, Banca Națională a României a venit cu date deloc îmbucurătoare.
Inflația va ajunge la cel mai mare nivel din ultimii 18 ani! Florin Cîțu cere urgent măsuri economice
Florin Cîțu a postat pe rețeaua de socializare un mesaj în care spune că Banca Națională a României relatează că rata inflației va fi de 11,2% pentru luna aprilie a acestui an. Președintele Partidului Național Liberal (PNL) spune că nivelul acestui indicator este cel mai ridicat din august 2004, subliniind că autoritățile trebuie să ia neapărat măsuri economice.
”Până în septembrie 2017 dobânda de politică monetară a fost real pozitivă (mai mare decât rata inflației).
Inflația a scăzut în fiecare an în această perioadă. După septembrie 2017 dobânda de politică monetară a devenit real negativă. În aprilie BNR estimează o rată inflației de 11.2% cu o dobânda de politică monetară de doar 2.5%”, scrie în mesajul publicat de Florin Cîțu pe Facebook.
De asemnea, fostul prim-ministru a mai spus ”cât trebuie să crească dobânda de politică monetară (presupunem că deficitul bugetar rămâne constant sau scade) pentru ca rata inflației să scadă până la de 2.5% cât este normal pentru o economie sănătoasă?”.
Prognoza de inflație a fost modificată
Amintim că Banca Națională a României a modificat prognoza de inflație, astfel:
- pentru trimestrul I rata de inflație a crescut la 8% de la 7,9%
- pentru trimestrul II rata inflației a fost modificată la 11,2%
- pentru trimestrul III rata inflației a fost modificată la 10,2%
- iar pentru trimestrul IV rata inflației a fost modificată la 9,6%
Estimările Băncii Naționale a României arată că cea mai mare inflație va fi înregistrată în perioada aprilie-iunie.
De asemenea, BNR a venit și cu explicații pentru aceste modificări și spune că noile evoluții estimative au legătură cu masurile de sprijin la facturile de energie și gaze pentru consumatorii casnici și companii. Așadar, potrivit prognozei BNR, după expirarea setului de măsuri, inflația va ajunge la 11,2%.
Ritmul accelerat de creștere a prețurilor se va menține și vara, astfel că în perioada iulie – septembrie se estimează că inflația va depăși 10%. Abia spre final de an estimarea vizează o scădere a nivelului inflației spre 9,6%, dar sub cea înregistrată în decembrie anul trecut, de 8,2%.