Florin Cîțu, președintele PNL și al Senatului trage un semnal de alarmă referitor la soluţiile pentru reducerea costurilor cu facturile la energie și gaze. Mai exact, acesta susține că toate soluțiile de până acum sunt pe termen scurt și nu rezolvă problema pe termen lung.
El a dat și un exemplu în acest sens. Florin Cîțu se întreabă ce se va întâmpla peste un an de zile când reglementările vor fi ridicate, iar Românai va trebui să revină la piața liberalizată, cu prețuri care vor crește în continuare.
„Ce facem după 6 luni de zile sau după un an de zile când va trebui să ridicăm aceste reglementări şi va trebui să revenim la piaţa liberalizată, structura pieţei va fi la fel, preţurile vor creşte în continuare şi vom avea aceeaşi problemă”, a spus acesta.
Totodată, liderul PNL a mai subliniat faptul că el susține măsurile serioase și reformele care pot fi asumate și care pot aduce rezultate bune pentru cetățeni în viitor.
„Eu sunt adeptul măsurilor serioase, a reformei şi de aceea, având o coaliţie care are 70% în parlamentul României, chiar ne putem asuma reforme serioase, chiar dacă ele, pe termen scurt, s-ar putea să însemne că nu sunt populare. Dar numai aşa poţi să faci reforme. Eu îmi asum o reformă nepopulară, dacă ea va avea rezultate bune pentru cetăţeni, în viitor”, a declarat preşedintele PNL – Florin Cîțu.
Florin Cîțu, răspuns pentru Adrian Câciu
În cadrul acelorlași declarații fcute joi, Florin Cîțu a venit și cu o replică în fața acuzațiilor aduse de ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu. Amintim faptul că acesta a atras atenţia că există riscul ca agenţiile de rating să reducă perspectiva României dacă se fac declaraţii ”care nu au sustenabilitate”, cu referire la îngrijorările exprimate de Cîţu privind inflaţia şi dobânzile.
În acest sens, Florin Cîțu susține că nu a pomenit niciodată termenul FMI sau recesiune. Totodată, fostul premier susține că orice economist ”ştie foarte bine că atunci când un ministru menţionează FMI sau recesiune, asta înseamnă că deja s-a discutat în ministerul respectiv”.
”Eu nu am pomenit niciodată FMI sau recesiune, orice economist care lucrează în piaţa financiară ştie foarte bine că atunci când un ministru menţionează FMI sau recesiune, asta înseamnă că deja s-a discutat în ministerul respectiv, cu instituţiile internaţionale.
Referitor la remarcile despre FMI, recesiune, dobânzi, inflaţie, aş vrea să vă aduc minte că nu am pomenit niciodată FMI sau recesiune. Orice economist care lucrează în piaţa financiară ştie foarte bine că atunci când un ministru menţionează FMI sau recesiune, asta înseamnă că deja s-a discutat în ministerul respectiv, cu instituţiile internaţionale, şi despre FMI şi despre recesiune.
De aceea nu am spus niciodată, pentru că este un semnal îngrijorător din partea unui ministru să menţioneze astfel de lucruri în spaţiul public. Este o cutumă, când deja vorbeşti de recesiune, în piaţa financiară, înseamnă că deja suntem în recesiune”, a spus preşedintele PNL.
Adevărul despre rata inflației
În același timp, Florin Cîțu a mai subliniat faptul că nu doar el este îngrijorat de modul în care decurg lucrurile în țară, ci și românii. El a făcut referire la rata inflației, care este cu mult peste ținta asumată de Banca Centrală.
”Rata inflaţiei este mult peste ţinta asumată de Banca Centrală, nu o spun eu, o spune Banca Centrală, o inflaţie de 8,2% la finalul anului trecut, o rată a inflaţiei care va creşte ăn peroada următoare şi s-ar putea să ajungă la 10% este o rată foarte foarte mare”, a spus el.
Liderul PNL a mai adăugat că încă speră că se poate face ceva în acest sens.
”Vreau să cred că şi acum se poate face aşa ceva. E nevoie de ambiţie, de cunoaştere, de curaj, dar poţi să te împrumuţi la dobânzi din ce în ce mai mici, la dobânzi negative, dacă dai pieţelor financiare o perspectivă de încredere”, a mai spus el.