Anunţ absolut surprinzător al premierului Florin Cîţu. Şeful de la Palatul Victoria a anunţat că este dispus să discute cu cei de la PSD pentru a lua măsuri cât mai adecvate pentru a combate pandemia.
Florin Cîţu, la aceeaşi masă cu cei de la PSD
Cunoscut ca fiind un adversar teribil şi inverşunat al celor de la PSD, Florin Cîţu cedează. Spune că este dispus să-i asculte şi pe aceştia pentru a găsi cele mai bune măsuri pentru a stopa pandemia de COVID-19. „Tocmai că știm că există în societate o oboseală dar n-am trecut de pandemie.
Am luat aceste măsuri și pentru a ne permite să accelerăm campania de vaccinare. În aprilie o să avem 4,5 milioane de doze de vaccin. O să creștem capacitatea la 100.000 de oameni vaccinați zilnic. O să avem 10 milioane în luna august în loc de luna septembrie.
În același timp am văzut la PSD mesaje putin confuze. Pe de-o parte spuneau că România e relaxată, iar acum zic că impunem restricții. Eu sunt dispus să ascult specialiștii din PSD. E momentul să stăm la masă”, a spus Florin Cîțu, premierul României.
Reacția acestuia vine după ce în țară duminică au fost mai multe proteste, fără precedent de la începutul pandemiei.
Florin Cîţu, anunţ despre protestele anti restricţii
Mai mult, premierul a vorbit şi despre protestele care au avut loc duminică în România împotriva restricțiilor. Spune că îi înțelege pe oameni că au obosit, însă legea trebuie respectată.
„Avem opinii diferite. Pentru mine important este să continue campania de vaccinare, este important să găsim cele mai bune măsuri pentru a-i ajuta pe români.
Știți foarte bine că spitalele sunt foarte aglomerate, de aceea luăm măsuri. Oamenii trebuie să respecte legea, toți trebuie să respectăm legea! Eu îi înțeleg pe români că, după un an de zile, au obosit. Toți am obosit. Ne luptăm cu pandemia de un an de zile și am depus toate eforturile”, a spus premierul.
Sursa foto INQUAM / George Calin