Florin Cîţu, scos vinovat pentru gestionarea valului 4 al pandemiei de coronavirus!
“La credibilitate suntem spre zero. Cîțu este cel mai urât om din România”
Fostul premier PSD Mihai Tudose spune că actualul prim-ministru este vinovat pentru că şi-a pierdut toată credibilitatea în ochii românilor. Oamenii, atunci când îl văd pe Florin Cîţu la televizor, ori schimbă imediat canalul, ori scuipă pe ecran, este declaraţia fabuloasă a lui Tudose.
Mai mult, Mihai Tudose atrage atenţia că amenda primită de PNL în urma congresului de sâmbătă, unde s-au îmbulzit 5.000 de persoane, e o nimica toată, doar 2 lei/persoană, faţă de amenzile pe care le-ar primi un om de rând care încalcă regulile anti-COVID.
“La orice manual despe crize, la restrângerea din drepturi sunt trei condiții pe care trebuie să le explici, de ce faci asta, pentru cât timp faci asta și credibilitatea celui care transmite mesajul.
Daca la primele două gasim un 50/50, la credibilitate suntem spre zero. Cîțu este cel mai urât om din România, ăsta când spune despre valul patru, lumea schimbă televizorul sau scuipă pe ecran.
Astăzi un vârf al PNL-ului declară că suntem în vârful valului 4 al pandemiei, cand tu vii sâmbătă, strângi 5.000 de oameni. Vor închide țara și n-au trecut decât trei zile după congres. Sâmbătă în țara asta nu era nimic, apoi au făcut congres.
Anul trecut, pe vremea asta, am fost amendați pentru că eram 8 inși la o masă în loc de 6. Pe noi ne-au evaluat si ne-au dat 5.000 (de lei – n.red.) de caciulă și lor le-a dat 10.000 la toți cei 5.000 de oameni”, a declarat Mihai Tudose la România TV.
Europa putea să ne trimită medici în ajutor, dar Cîţu nu a activat planul de urgenţă
Mai mult, fostul premier spune că Florin Cîţu avea posibilitatea de a cere activarea planului de urgenţă european, iar medici specialişti din Europa ar fi venit să ne ajute.
“Nu suntem la loterie, avem un președinte care are o atribuție în constituție de a găsi pe cineva responsabil.
E important să vină cineva pe o perioada de tranziție, trebuia un prim-ministru care să înțeleagă că trebuie să activeze planul de urgență european, iar Europa trimitea niște medici. Nu face asta. Primul pas e să-l dăm jos pe Cîțu”, a mai precizat social-democratul.
“Oamenii ăștia nenorocesc o țară cu zâmbetul pe buze. Îi dăm jos marți”
Mihai Tudose mai spune că Guvernul condus de Florin Cîţu va pica marţi, după votul pentru moţiunea de cenzură. “E o nebunie. Oamenii ăștia nenorocesc o țară cu zâmbetul pe buze”, spune fostul premier, revoltat.
“A fost un domn care era președintele României care nu avea mască, dar el fiind neprețuit, nu a primit amendă. De astăzi au inceput extracția de gaze din depozite unde se depozitează gazul pentru iarnă.
E o nebunie. Oamenii ăștia nenorocesc o țară cu zâmbetul pe buze. Îi dăm jos marți. Alt Guvern preia situația dezastruoasă, medici nu avem, iar demenții vor să dea afară niște medici.
Anul trecut, România a fost pe locul 10 în lume la moarte în exces pentru că nu mai aveau loc în spitale. Azi nu mai avem paturi, subfinanțare completă la toate programele de boli cronice. Nimeni nu răspunde”, a mai declarat, miercuri, Mihai Tudose.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea