Florin Cîțu a fost întrebat sâmbătă dacă se ia în calcul amânarea plăţii facturilor la energie. În acest sens, premierul susține că se caută cea mai optimă formulă. El a mai adăugat că a purtat o discuție cu Virgil Popescu în acest sens, cerându-i să vină cu o soluție.
Premierul subliniază faptul că există mai multe scenarii despre care se discută, însă trebuie ales cel mai bun dintre ele. Totodată , el a mai amintit de perioada în care au fost amânate ratele la credite, deși la început nu exista o formulă inițială.
El a mai menționat că nimeni nu a mai făcut o astfel de măsură, iar aceasta s-ar afla printre soluțiile propuse de Comisia Europeană, deci este luată în calcul. Șeful Executivului susține că de abia luni se va putea vorbi despre formula finală.
“Vom vedea care este formula optimă. L-am rugat pe ministrul Virgil Popescu să vină cu formula optimă după ce are câteva discuţii. Să vedem dacă se amână până la jumătatea verii, dacă se amână până la finalul anului viitor, dacă se împarte pe mai multe perioade.
Sunt mai multe scenarii cu care lucrăm, să vedem care e cel mai bun scenariu. Aţi văzut şi anul trecut când am început cu amânarea ratelor la credite, tot aşa am început, nu aveam o formulă iniţială, am mers pe o formulă maximă, după aceea am revenit. Nimeni nu a făcut acest lucru până acum, dar este între soluţiile pe care le propune şi Comisia Europeană şi o luăm în calcul. Formula finală o vom vedea luni”, a transmis Florin Cîţu.
Ce se întâmplă cu TVA-ul
Un alt subiect abordat de premier a fost cel al reducerii TVA-ului în cazul IMM-urilor, pentru o perioadă de șase luni. În acest context, Florin Cîțu susține că au existat mai multe propuneri, iar acest lucru ar putea fi realizabil.
Pe de altă parte, măsura ar putea intra în vigoare doar dacă Ministerul Finanțelor va fi și el de acord cu acest aspect. Premierul susține că tot în cursul zilei de luni se va decide și acest aspect, subliind faptul că măsura va fi una temporară.
“Forma finală a amendamentelor va fi prezentată luni. Am vorbit în această dimineaţă cu ministrul Energiei. Forma finală a amendamentelor va fi prezentată luni la comisie. Am discutat şi lucruri suplimentare, au mai venit câteva idei cu care sunt de acord. Dacă Ministerul Finanţelor este de acord s-ar putea ca temporar pentru o perioadă de şase luni sau până la sfârşitul lui martie, să reducem TVA pentru IMM-uri. Sunt 500.000 de companii.
Deci, temporar, dacă Ministerul Finanţelor spune că este OK să facem acest lucru, am putea să reducem TVA-ul de la 19% la 5% pentru IMM-uri. Este o măsură care ne-a fost prezentată astăzi, că da, este bună, să vedem dacă putem să facem acest lucru temporar, deci doar până la sfârşitul lui martie şi dacă Ministerul Finanţelor este de acord”, a mai declarat premierul interimar.