Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă a discutat cu preşedintele CJ Iaşi Costel Alexe sau cu primarul Mihai Chirica care au anunţat că se autosuspendă de la conducerea PNL Iaşi deşi persoanele cu funcţie de conducere în partid nu pot face acest lucru, că nu a vorbit cu aceştia. „Sunt decizii corecte pe care le-au luat, deşi uşor tardive”, a adăugat prim-ministrul.
„Încă nu am avut discuţii. Sunt decizii corecte pe care le-au luat, deşi uşor tardive”, a afirmat Florin Cîţu, întrebat la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului dacă a vorbit cu Chirica şi Alexe.
În statutul PNL nu este scris nimic cu privire la autosuspendarea dintr-o funcţie de conducere în partid, în cazul în care este începută urmărirea penală.
Nu vreau ca acuzațiile să prejudicieze imaginea partidului
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Costel Alexe a anunţat că se autosuspendă din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Iaşi, iar primarul Iaşiului Mihai Chirica a spus că se autosuspendă din poziţia de preşedinte al organizaţiei municipale PNL Iaşi, în contextul problemelor în justiţie.
Mihai Chirica a spus că nu îşi doreşte ca acuzaţiile care i se aduc să se răsfrângă asupra imaginii Partidului Naţional Liberal.
„Aşa cum am declarat şi în luna ianuarie a acestui an, nu vreau ca acuzaţiile care îmi sunt aduse să prejudicieze imaginea unui partid care m-a primit în rândurile sale şi cu care am făcut echipă pentru continuarea schimbării în bine a Iaşiului. Nu am renunţat la acest principiu şi la această decizie. Din aceste motive am decis ca începând de astăzi, 28 aprilie, să mă suspend din funcţia de preşedinte interimar al filialei Iaşi a PNL. Rămân un om de echipă, voi colabora în continuare cu colegii mei din PNL, dar până când lucrurile nu vor reintra pe un făgaş normal nu voi participa la nicio competiţie internă în partid. Sunt cu conştiinţa împăcată în faţa ieşenilor şi a lui Dumnezeu, sunt nevinovat şi am convingerea că voi demonstra cât mai repede acest lucru”, a declarat primarul Mihai Chirica, prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea