Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a participat la conferința anuală a Asociației Berarii României, în cadrul căruia a susținut că, pentru această perioadă, consumul arată bine în România. Acesta a subliniat că veniturile medii nete pe economie au crescut în luna august a acestui an, față de luna august a anului trecut.
„Veniturile medii nete pe economie în România, anul acesta, au crescut în august faţă de august anul trecut cu 7,5%. În acelaşi timp, dacă ne uităm la şomaj, comparaţi cu ce era în criza din 2009 şi nu suntem acolo. Şomajul nu a crescut la acel nivel.
Ne uităm la numărul de contracte şi iarăşi nu s-a întâmplat aşa ceva. Persoane care au fost în şomaj tehnic au revenit la muncă şi eu văd acest lucru la câte persoane au decontat şomaj tehnic şi apoi pentru câte persoane am plătit cei 41,5%.
Pentru perioada aceasta, consumul arată bine. Trebuie să ne gândim că trecem prin cea mai grea perioadă din ultima sută de ani şi cu resursele limitate pe care le-am avut am reuşit să menţinem consumul la nivelul anului trecut. Să menţii consumul într-o economie care scade cu 4%, să zicem, anul acesta, la nivelul unei economii care a crescut cu 4%, anul trecut, eu zic că este ok, deocamdată”, a susţinut Florin Cîţu, la conferinţa anuală a Asociaţiei Berarii României.
Asociaţia Berarii României a organizat, miercuri, evenimentul anual al industriei berii, cu titlul ”Berea face cinste României”.
Ce a mai spus Florin Cîțu în cadrul evenimentului
Șeful de la Finanțe a declarat miercuri, în cadrul aceluiași eveniment, că depunerea declarațiilor fiscale de către firme va fi amânată până pe 25 decembrie 2020, iar rambursarea TVA cu control ulterior ar putea fi prelungită până pe 25 ianuarie, anul viitor.
„Ne gândim la anul viitor pentru că se pare că această criză nu s-a terminat. Vom avea şi la anul costuri legate de această criză şi va trebui să luăm măsuri prin care să susţinem sectoare din economie. Vă pot spune în premieră că, deja, am lucrat puţin la varianta de Ordonanţă de Urgenţă care o să fie aprobată mâine pentru amânarea declaraţiilor.
Vom permite ca, până la 25 decembrie 2020, să nu existe penalităţi pentru cei care nu reuşesc să plătească la timp şi, în plus, extindem rambursarea TVA cu control ulterior până în 25 ianuarie (2021 – n. r.), cred. Lăsăm lucrurile cât mai flexibile, cât mai uşoare pentru oameni, pentru companii să poată funcţiona în acest mediu dificil. Reducem cu 50% şi acea dobândă pe care o percepea statul zilnic celor care aveau întârzieri la plată.
Acestea sunt lucruri pe care le-am decis ieri şi astăzi şi vor fi în şedinţa de Guvern de mâine. Poate până mâine vom veni şi cu alte facilităţi”, a menţionat Cîţu, la conferinţa anuală a Asociaţiei Berarii României.