Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă nu va mai fi o majorare a alocaţiilor în 2021, iar următoarea creştere va fi făcută în 2022, că anul acesta alocaţiile au fost mărite cu 20%, ceea ce este o creştere semnificativă, în condiţii de criză, transmite news.ro.
„Anul acesta alocaţiile au fost mărite cu 20%. În Uniunea Europeană, anul trecut, salariile au crescut în medie cam cu 3%, cele în sectorul public. În sectorul privat am văzut estimări pentru 2021 că salariile rămân constante. Eu cred că o creştere de 20% este una semnificativă şi pentru aceste alocaţii, în condiţii de criză”, a afirmat Florin Cîţu, chestionat vineri la Parlament despre subiect.
Bugetul prevede majorarea alocațiilor în două etape
Întrebat mai departe dacă nu pot fi majorate alocaţiile pentru copii la rectificarea bugetară, în contextul în care vor fi făcute economii la buget, premierul a răspuns: „Este vorba de un mod predictibil de a face politică economică şi avem o strategie fiscal-bugetară pe care am prezentat-o şi ne ţinem de această strategie”.
În acest context, amintim că ministrul Muncii Raluca Turcan a declarat că în prezent bugetul prevede majorarea alocaţiilor în două etape, una la finalul anului trecut şi alta la începutul acestui an. „În momentul de faţă avem un proiect de lege în Parlament şi în funcţie de rezultatul votului din Parlament vom vedea dacă vor mai fi şi alte majorări”.
Pe de altă parte, senatoarea PSD Gabriela Firea preciza că a fost dat un vot împotriva amendamentului PSD la bugetul de stat privind majorarea alocaţiilor pentru copii în comisiile de muncă ale Parlamentului.
„Parlamentarii PNL, USR – Plus, UDMR din comisiile de Munca, Egalitate de sanse si Drepturile omului au votat ÎMPOTRIVA amendamentului pentru majorarea alocatiilor, facut la Legea Bugetului, depus de grupul nostru social democrat. Au votat pentru, alaturi de noi, doar parlamentarii partidului AUR.
Era vorba de doar 0,27 % din PIB! Au gasit bani pentru toate interesele lor, dar nu si pentru copii!”, transmitea Gabriela Firea joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit amendamentului PSD creşterea alocaţiilor pentru copii este prevăzută astfel: pentru copiii de la 2 ani până la majorat – de la 214 lei la 300 lei, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani, inclusiv pentru copiii cu dizabilităţi, de la 427 lei la 600 lei.