Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat, joi, că este exclus ca social-democraţii să susţină un guvern minoritar PNL-UDMR.
Cu toate acestea, el nu a respins posibilitatea intrării la guvernare în urma formării unei majorităţi cu liberalii şi UDMR.
„Criza politică bineînţeles că poate fi rezolvată ori prin alegeri anticipate, constatarea că nu se mai poate face o majoritate, un lucru pe care PSD-ul şi-l doreşte bineînţeles că ne-ar avantaja întoarcerea la popor, dacă nu, bineînţeles că trebuie să existe o majoritate, ceea ce până în momentul de faţă nu se întrevede. Exclus ca PSD să susţină un guvern minoritar”, a spus Marius Oprescu
Orice partid urmăreşte să ajungă la guvernare
„În limitele în care negocierile sunt unele normale şi găsim deschidere pentru a încerca să facem o majoritate împreună cu liberalii şi UDMR-ul, bineînţeles că orice partid, până la urmă, acesta e rostul unui partid, să ajungă la guvernare şi să-şi pună în aplicare programul de guvernare. Bineînţeles că sunt negocieri şi poţi să aplici parţial din programul de guvernare măsuri care sunt în interesul cetăţenilor şi nu contravin măsurilor pe care le propun şi ceilalţi”, a declarat preşedintele PSD Olt.
PSD, despre alegerile anticipate
Referitor la eventuale alegeri anticipate, Oprescu a admis că în prezent „situaţia este complicată” fiind şi criză sanitară şi a susţinut că PSD a arătat deschidere pentru formarea unui guvern de specialişti sau pentru intrarea într-o formulă de guvernare încât să fie asigurată majoritate în Parlament.
„Bineînţeles că situaţia e complicată, numai că declanşarea alegerilor anticipate nu înseamnă alegeri anticipate mâine, înseamnă stabilirea sau prelungirea acestui Guvern interimar până la cel mult trei luni de zile când vom avea aceste alegeri. În momentul de faţa trebuie să recunoaştem că ele nu sunt oportune, dar să ştiţi că acest lucru nu depinde de noi.
Noi am arătat deschidere în discutarea pentru un Guvern de specialişti, o coaliţie naţională şi un Guvern de specialişti sau intrarea într-o formulă la guvernare astfel încât să asiguram majoritatea în Parlament şi să creăm stabilitate. Dacă niciuna dintre aceste două variante nu sunt luate în calcul, bineînţeles că, probabil, după depunerea mandatului sau respingerea în Parlament a Guvernului Ciucă, în momentul de faţă eu nu mai văd altă soluţie decât anticipatele”, a adăugat Oprescu.