Florin Cîțu este înmărmurit: PSD a anunțat, prin vocea prim-vicepreședintelui Sorin Grindeanu, cum intenționează să pună bețe în roate planurilor de reformă pregătite de Premier. Dacă social-democrații reușesc ce și-au propus, se poate ajunge inclusiv la căderea Guvernului.
Florin Cîțu este înmărmurit: Legea bugetului de stat, pe care Guvernul trebuie să o treacă prin Parlament, ar putea fi întârziată foarte mult sau chiar să nu treacă.
Social-democrații au anunțat că nu vor suține proiectul legislativ în forma propusă de Guvernul Cîțu.
Florin Cîțu este înmărmurit. PSD pregătește lupta la baionetă
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că parlamentarii social democraţi vor depune ”câteva mii de amendamente” la legea bugetului de stat, susţinând că Guvernul Florin Cîţu pune povara austerităţii pe salariaţii bugetari, pensionari, copii şi studenţi.
Sorin Grindeanu a prezentat, într-o conferinţă de presă, „alternativa PSD” la legea bugetului propusă de Guvernul Florin Cîţu, susţinând că diferenţa între viziunea social democraţilor şi cea a Coaliţiei de la guvernare constă în creşterea gradului de colectare a taxelor, prin combaterea evaziunii, recuperarea arieratelor şi creşterea bazei de impozitare.
„Consiliul fiscal i-a spus lui Cîţu că nu poţi creşte o economie doar cu austeritate şi tăieri. Este nevoie şi de o creştere a veniturilor bugetare pe modelul propus de PSD (…) Nu sunt bani la buget pentru că Guvernul Cîţu nu se atinge de evaziunea de peste 100 de miliarde de lei, nu se atinge de arieratele neîncasate la bugetul de stat de peste 35 miliarde lei.
Astfel, povara austerităţii este pusă pe salariaţii bugetari, pensionari, copii şi studenţi. Aici este diferenţa majoră de viziune între noi şi Guvern”, a declarat duminică Sorin Grindeanu.
Amendamente în domenii precum Sănătate, Educaţie, Agricultură
El a prezentat pe scurt câteva dintre amendamentele pe care PSD le va propune în Parlament la legea bugetului pe domenii precum Sănătate, Educaţie, Agricultură, amendamentele urmând a mai viza locurile de muncă şi stimularea economiei prin diverse programe.
„Pot să vă spun că avem aceste amendamente pe care o parte le-am prezentat astăzi, dar sunt şi foarte multe amendamente pe fiecare judeţ în parte.
Eu cred că vor fi, dacă le adunăm, câteva mii. Vedem când se intră la Parlament în procedură şi când vor veni colegii mei.
În judeţul Timiş, împreună cu colegii mei parlamentari PSD, vom depune în jur de 200 de amendamente la bugetul de stat”, a precizat Grindeanu.
”Această coaliţie scârţâie din toate încheieturile”
Acesta a opinat că actuala Coaliţie de guvernare „şchioapătă” şi a susţinut că „au fost mulţi parlamentari liberali” care ar fi votat moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
„Eu cred că apelul pe care l-am făcut la actuala Coaliţie, pe care o văd un pic că şchioapătă.
Aş da un exemplu. În această săptămână, a fost votul pe moţiunea simplă la adresa ministrului Voiculescu (…) M-am întâlnit la Parlament şi am discutat cu parlamentari liberali.
Au fost foarte mulţi care au venit la mine, dacă cer dovezi, pot să le dau, şi care mi-au spus că, dacă ar fi vot secret, ar vota pentru. Asta arată că această Coaliţie, şi se şi vede, scârţâie din toate încheieturile.
Să nu credeţi că am vreo emoţie dacă PNL ar ieşi din istorie, chiar cred că ar trebui să iasă din istoria parlamentară. Dar aş vrea ca prefiguratul eşec politic pe care îl vor avea să fie cât mai puţin, dacă se poate deloc, pe umerii românilor.
De aceea încercăm să facem o opoziţie constructivă şi am venit în urmă cu trei săptămâni cu un buget alternativ”, a explicat Sorin Grindeanu.