Potrivit unor surse politice, prim-ministrul Florin Cîțu este nemulțumit de ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare. Premierul ar fi deranjat de faptul că Nazare a readus în minister mai mulți angajați apropiați de PSD și Darius Vâlcov, pe care el îi înlăturase în 2020 în urma reorganizării, dar și din cauza absenței din spațiul public a actualului ministru al Finanțelor.

Mai precis, Florn Cîțu i-ar fi reproșat lui Alexandru Nazare faptul că l-a adus pe post de consilier personal pe Mihai Diaconu, cunoscut drept un apropiat al lui Darius Vîlcov, fost ministru PSD al Finanțelor. Diaconu fusese înlăturat din poziția de secretar general în urma reorganizării Ministerului Finanțelor de către Florin Cîțu, în 2020. Hotărârea de guvern privind reorganizarea a fost atacată ulterior de Diaconu și alți angajați în instanțele de contencios administrativ.

Un alt motiv de nemulțumire este reangajarea în minister a lui Ciprian Badea, și el înlăturat din instituție prin reorganizare. Totodată, numirile făcute de Alexandru Nazare la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), companie controlată de Ministerul Finanțelor, sunt și ele motiv de nemulțumire pentru Cîțu.

Răspunsul Ministerului Finanțelor

În urma acestora, Ministerul Finanțelor a transmis următoarele precizări, potrivit G4Media.ro

Menționăm că, așa cum prevede Codul administrativ, funcționarii publici trebuie să își desfășoare activitatea cu profesionalism și imparțialitate, criteriile de evaluare pentru accesul în funcții publice fiind clar enumerate la art 368.

Majoritatea funcționarilor angajați în cadrul Ministerului de Finanțe și ANAF, inclusiv cei care dețin funcții de conducere, și-au desfășurat activitatea sub guvernări succesive, de orientări politice diferite.

Referitor la raporturile de serviciu ale dlui. Badea cu Ministerul de Finanțe, facem următoarele precizări:
Acesta a fost angajat în cadrul Ministerului de Finanțe ca urmare a promovării unui concurs organizat de ANFP în anul 2006 pentru funcția de director general al Direcției Generale Juridice.

Din acel moment a condus neîntrerupt Direcția Generală Juridică atât ca director general cât și ca Secretar general/Secretar general adjunct (martie 2012 – iulie 2014)

* La momentul actual,  dl. Badea are raportul de serviciu suspendat de drept cu Ministerul Finanțelor de la data de 1 iunie 2020 și nu ocupă nicio funcție în cadrul acestui minister.

Referitor la raporturile de serviciu ale dlui. Diaconu cu Ministerul de Finanțe, facem următoarele precizări:
Diaconu a devenit funcționar public încadrat definitiv în cadrul Ministerului Finanțelor Publice în urma promovării unui concurs organizat de ANFP în anul 2016, pntru funcția de șef serviciu.

Din momentul în care a devenit funcționar public în cadrul Ministerului de Finanțe, Diaconu a mai exercitat, cu caracter temporar, funcțiile de director general adjunct, secretar general adjunct și secretar general în perioadele: iunie 2017 – februarie 2018; februarie 2018 – noiembrie 2019; noiembrie 2019 – iunie 2020.

* La momentul actual, dl. Diaconu are raportul de serviciu suspendat de drept cu Ministerul Finanțelor începând cu data de 1 iunie 2020. Precizăm că dl. Diaconu are o experiența în administrația publică de 12 ani, dintre care 5 ani în cadrul Ministerului Finanțelor, fiind absolvent al Facultății de Administrație Publica, Universitatea București. Dl. Diaconu ocupă funcția de consilier personal al ministrului începând cu data de 15 februarie 2021.