Conducerea Parlamentului este de partea lui Florin Cîțu. Birourile Permanente ale celor două camere ale Parlamentului și-au însușit punctul de vedere al Comisiei de constituționalitate. Astfel, îi dau dreptate premierului Florin Cîțu în privința sesizării CCR pentru a constata existența unui conflict constituțional cu privire la moțiunea inițiată de USR și AUR.
„Astăzi (marți – n.r.) am avut punctul de vedere al Biroului Permanent al Senatului care a fost asumat de Biroul Permanent al Camerei Deptaților”, a anunțat liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.
Potrivit punctului de vedere asumat de cele două birouri permanente, rezultă existența unui conflict juridic de natură constituțională.
„Considerăm că opinia autorului sesizării este întemeiată. Potrivit acesteia, conflictul juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, a fost generat de încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care a fost inițiată și depusă moțiunea de cenzură, respectiv de încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care moțiunea de cenzură inițiată și depusă contrar Constituției a fost comunicată ulterior Guvernului”, potrivit punctului de vedere propus de Comisia de constituționalitate.
Șefa Senatului, punct de vedere separat
Președintele Senatului, Anca Dragu, a precizat că va depune un punct de vedere propriu în acest caz.
Guvernul a sesizat miercuri Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.
Cabinetul condus de Florin Cîțu a cerut CCR să constate că, atât sub aspectul condițiilor de validitate pentru inițierea moțiunii de cenzură, cât și sub cel al obligației comunicării acesteia către Guvern la data depunerii împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapele prezentării și dezbaterii moțiunii de cenzură.
Parlamentul și Guvernul trebuie să trimită la CCR punctele de vedere referitoare la sesizarea Executivului pe moțiunea de cenzură până pe 15 septembrie. Judecătorii constituționali vor stabili ulterior când va avea loc ședința de judecată.
Sursă foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei