Florin Cîțu, ministrul demis al Finanțelor, a scris pe pagina sa de Facebook, câteva dintre lucrurile pe care Guvernul Orban le-a realizat, în doar 3 luni de la învestirea sa. Așadar, Cîțu a precizat că în scurta perioadă de guvernare, liberalii au reușit să scadă atât dobânzile, cât și prețurile. Acesta susține că Partidul Național Liberal a avut un impact pozitiv asupra românilor.
În plus, ministrul demis susține că nu se vor opri aici, și că urmează să facă lucruri uimitoare pentru cetățenii acestei țări. Florin Cîțu a subliniat și că rata anuală a inflației urmează să scadă semnificativ, în primele luni ale acestui an.
Ce a transmis Florin Cîțu?
„Trei luni de guvernare PNL- impact POZITIV important pentru români! Se văd primele efecte ale guvernării PNL. Dobânzile scad. Prețurile scad.
Abia am început. Nu ne oprim aici. Așa cum am spus, urmează lucruri fantastice pentru români în guvernarea PNL.
BNR despre preturi ”Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să se reducă semnificativ în primele luni ale anului curent și să rămână în jumătatea superioară a intervalului țintei până la finele orizontului proiecției …”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.
Guvernul Orban a fost demis
Reamintim că, miercuri, Guvernul Orban a fost demis, prin moțiunea de cenzură înaintată de Partidul Social Democrat, alături de UDMR. Moțiunea a fost votată de 261 de parlamentari. Numărul minim de voturi necesare pentru a trece moțiunea era de 233.
Însă, planurile PSD nu merg așa cum se așteptau aceștia. Președintele Klaus Iohannis a decis să-l propună tot pe liderul PNL, Ludovic Orban, pentru funcția de premier al României. Decizia a fost luată în urma consultărilor de joi, cu partidele și formațiunile politice.