Începe bătălia pentru putere în interiorul PNL. Deşi Ludovic Orban este singurul care şi-a anunţat până acum candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al liberalilor, o altă tabără din PNL l-ar vrea pe premierul Florin Cîţu.
Mesaj enigmatic al lui Cîţu pentru Ludovic Orban
Premierul Florin Cîţu nu a spus până acum clar dacă va candida la funcţia supremă în PNL. Nici în urmă cu câteva minute nu a confirmat, dar a spus că va candida cu siguranţă la o funcţie de conducere în PNL.
„Cu siguranţă voi candida la o funcţie de conducere în acest Congres. Experienţa mea ca premier şi ministru de Finanţe mă duce către acest pas. Sunt multe funcţii supreme în PNL nu doar cea de preşedinte. Avem şansa de a reforma România în patru ani fără alegeri.
De asta mă ocup acum. Eu vreau să reuşesc să fac din PNL un partid care să guverneze 8 ani”, a spus premierul în direct la Radio Guerilla.
Aliat cu greutate pentru Florin Cîţu
Premierul Florin Cîţu este sprijinit intens de primarul Clujului, Emil Boc. De altfel, chiar Cîţu a dezvăluit că are o relaţie specială cu fostul premier care a trecut România prin criza din 2008-2010.
„Domnul Boc este un om cu experienţă politică foarte mare. Mă onorează şi responsabilizează ce spune despre mine. Discutăm mult şi vorbim despre situaţia în care a fost premier şi cum a depăşit acea criză”, a dezvăluit premierul la Radio Guerilla.