Premierul Florin Cîţu a explicat marți că banii pe care România îi va primi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu sunt condiţionaţi de reforma în justiţiei aşa cum a fost asumată în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Banii pentru România, aprobați la final de septembrie

Florin Cîţu a declarat marţi, că PNRR al României va fi aprobat în ultima săptămână din septembrie.

“Am avansat foarte mult, de fapt am încheiat pe PNRR, am trimis cred că vineri ultimele comentarii. Din discuţiile pe care le am cu ministrul Ghinea, ar trebui aprobat PNRR în ultima săptămână din septembrie”, a anunţat premierul, marţi la consultările, în sistem online, cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, potrivit news.ro.

Nu există constrângeri privind justiția

Florin Cîțu a mai precizat că nu există nicio legătură între reforma în justiţie şi PNRR.

“Am văzut o informaţie în spaţiul public care este exagerată, o legătură între justiţie, reforme în justiţie şi bani în PNRR. Nu este adevărat. Sunt câteva lucruri acolo, dar care sunt de bun simţ, dar nu au nicio legătură cu reforma în justiţie aşa cum vrem să o facem. PNRR nu o să fie condiţionat de reforma în justiţie cum ne-am asumat-o în MCV, sunt doar câteva borne, clarificări. Vă dau un exemplu, ca în România legile după ce sunt modificate prin amendament să fie publicată întreaga lege cu noul amendament, noua formă, nu doar amendamentele, să fie mai clar pentru toată lumea care este ultima formă. Acesta este un exemplu de modificare care apare în PNRR, dar nu avem legile justiţiei aşa cum discutăm de ele în spaţiul public. Am văzut această discuţie şi nu aş vrea să fie înţeleasă prost”, a mai transmis şeful Guvernului care spune că ultimele informații apărute pe surse nu ar fi adevărate.

Sursă foto: Facebook