Florin Cîțu pare mai decis ca oricând să nu cedeze în fața celor de la USR-PLUS. Mâine, la ora 16:00, în ședința de guvern, premierul ar urma să aprobe, cel mai probabil, programul Anghel Saligny. Acest program a fost mărul discordiei dintre cei de la PNL și USR-PLUS. Este vorba de PNDL 3 prin care sunt dați 50 de miliarde către primari și președinți de Consilii Județene,.
USR PLUS a acuzat că acest lucru se face „fără criterii clare, fără transparență, fără garanția că acești bani publici chiar ajung la comunitățile locale și nu în buzunarele baronilor locali”.
Piedica cea mai mare a fost că pentru a trece acest program era nevoie de avizul Ministerului Justiției. Șeful ministerului era Stelian Ion, care a refuzat să-l dea. Imediat, Florin Cîțu l-a demis pe motiv că nu permite nimănui „să șantajeze poporul român”. Interimar la Ministerul Justiției a fost prpous Lucian Bode, membru PNL. Decizia lui Cîțu a fost acceptată imediat de președintele Klaus Iohannis.
Care este planul lui Florin Cîțu
Cum este mai mult ca posibil ca Bode să-și fi dat acordul pe programul PNDL 3, acum Florin Cîțu nu mai are nici o piedică în adoptarea lui în ședința de mâine. Chiar dacă miniștrii USR PLUS nu vor fi prezenți la ședința de guvern de mâine, programul PNDL 3 tot va putea fi adoptat, susține sps.ro
Potrivit art. 38 din Codul Administrativ, „Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe în prezența majorității membrilor săi. Hotărârile și ordonanțele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăște prim-ministrul”. Hotărârile și ordonanțele Guvernului se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare. Dintre cei 22 de membri ai Guvernului Cîțu, doar 8 sunt reprezentanți ai USR PLUS, iar acum după revocarea lui Stelian Ion, au rămas doar 7 și astfel condițiile sunt întrunite.
Sursa foto: Guvernul României, Facebook