Florin Cîțu, pus la zid de Cristian Tudor Popescu! Jurnalistul se declară revoltat de lipsa de inteligență și de umanitate chiar a șefului Guvernului.

CTP comentează în termeni foarte duri răspunsul dat de Florin Cîțu atunci când a fost întrebat cât costă o pâine.

Florin Cîțu, pus la zid de Cristian Tudor Popescu! ”Regina Cîțu”

Premierul este comparat cu regina Franței, Maria Antoaneta, care a sfârșit ghilotinată de revoluționarii francezi, pe fondul lipsei de cunoaștere și de interes cu privire la realitățile cu care se confruntau oamenii de rând.

”Regina Cîțu
Credeam că domnul Cîțu și-a atins maximul inteligenței și umanității prin replica pe care ne-a oferit-o cu prilejul împușcării ursului Arthur:

„Poate că nu era cel mai mare urs din România”. M-am înșelat. Printr-o considerabilă sforțare de creieri și suflet, domnul prim-ministru s-a întrecut pe sine, dând un răspuns regesc la întrebarea reporterului: „Cât costă o pâine?”, „Nu știu. Nu mănânc pâine”.

De ce regesc? În Franța anului 1789, săracii crăpau de foame din pricina creșterii prețului pâinii. Fiindu-i comunicată situația, se spune că regina Marie Antoinette a cugetat așa: „Dacă n-au pâine, să mănânce brioșe”.

Carevasăzică, mușchiulosul domn Cîțu nu mănâncă pâine ca să nu se îngrașe sau pentru că așa vrea mușchii lui, și le sugerează dieta asta celor care nu prea au ce pune pe masă în afară de pâine. Marie Antoinette a sfârșit la ghilotină.”, a scris Cristian Tudor Popescu pe Facebook.

Premierul vede doar salariile de 3.000 de euro, net

Trebuie amintit faptul că Premierul Florin Cîțu a stârnit marți o adevărată furtună în rândul opiniei publice, în urma mai multor declarații cel puțin controversate.

Nu doar că șeful Guvernului nu știe cât costă o pâine, dar viziunea sa asupra nivelului de trai al românilor este una foarte originală.

”Eu vă spun că am văzut ieri niște cifre foarte interesante. Mai mult de (neinteligibil, n. red.) dintre angajații din România au salarii mai mari de 3.000 de euro net. Cum crește ponderea celor care au salarii mai mari de 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că în România ne mutăm spre direcția pe care eu am vrut-o din primul moment, în care România nu mai este o țară cu salarii mici, nu mai este o destinație pentru cei cu salarii mici.” – a declarat Florin Cîțu.