Florin Cîţu, pus la zid de PSD: Ne-a ignorat toate apelurile, iar campania de vaccinare a ajuns un eşec

Marcel Ciolacu Florin Cîţu

Premierul Florin Cîţu este pus la zid de către Partidul Social Democrat, pentru modul în care a ignorat apelurile acestei formaţiuni politice, iar asta ar fi dus, în cele din urmă, la eşecul campaniei de vaccinare din ţara noastră.

Campania de vaccinare în România este un eşec, consideră Partidul Social Democrat, iar vina i-ar aparţine premierului Florin Cîţu, care a ignorat soluţiile şi propunerile înainte de PSD.

„Pactul național pe sănătate”, propus de PSD, sau accelerarea campaniei de vaccinare, ignorate de Florin Cîţu

Reprezentanţii Partidului Social Democrat îl critică dur pe prim-ministru pentru că nu a ţinut cont de apelul la un „Pact naţional pe sănătate” şi nici nu a dat curs soluţiilor propuse de PSD pentru accelerarea vaccinării, în special la sate.

„În mod cert, campania de vaccinare nu ar fi eșuat, dacă premierul Cîțu ar fi ținut cont de apelul la un „Pact național pe sănătate”, făcut de președintele Marcel Ciolacu în luna noiembrie 2020 sau dacă măcar ar fi dat curs soluțiilor propuse de PSD în urmă cu o lună pentru accelerarea vaccinării, inclusiv în mediul rural, ignorat până atunci de guvernanți”, se arată într-un comunicat al PSD.

În plus, social-democraţii îl acuză pe Florin Cîţu că i-ar fi şantajat pe români cu vaccinarea, dar şi că a ajuns acum să mintă că nu ar fi avut niciodată o ţintă clară privind vaccinarea.

„Acesta este încă un motiv serios pentru depunerea și votarea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîțu”

„PSD îi reamintește premierului declarațiile sale din luna aprilie prin care șantaja populația că dacă nu se va vaccina în numărul vizat de guvernanți nu se va bucura de relaxarea restricțiilor din pandemie. Astfel, în data de 5 aprilie, premierul Cîțu spunea că „până la finalul lunii mai, în cel mai pesimist scenariu să avem aproape 5 milioane de persoane și într-un scenariu optimist 6,3 milioane de persoane vaccinate”.

De asemenea, șeful politic al premierului, președintele Klaus Iohannis spunea cât se poate de clar, în data de 13 mai, care sunt țintele de vaccinare: „Ne propunem ca de la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie – 6 milioane, la 1 august – 7 milioane de persoane vaccinate”.

Este incalificabil ca prim-ministrul României să mintă în față o națiune întreagă susținând acum că nu și-ar fi propus nicio țintă cantitativă privind vaccinarea. Acesta este încă un motiv serios pentru depunerea și votarea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîțu”, se mai arată în comunicatul PSD.

PSD: Mistificări care erodează încrederea populaţiei în acţiunile şi mesajele Guvernului

În încheiere, social-democraţii spun că toate acţiunile Guvernului nu fac decât să erodeze încrederea populaţiei, într-un moment în care vaccinarea împotriva COVID-19 este mai importantă ca niciodată.

„Toate aceste mistificări, alături de care trebuie menționat și plagiatul pe care e construită noua campanie de informare lansată ieri de premier, nu fac decât să erodeze și mai mult încrederea populației în acțiunile și mesajele Guvernului privind vaccinarea”, mai transmite Partidul Social Democrat.