Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat că nu va face parte din Guvernul Ciucă, iar pentru preluarea funcţiei de preşedinte al Senatului se gândeşte dacă îşi va depune candidatura.
Întrebat, duminică, la intrarea în sediul central al PNL, dacă doreşte să facă parte dintr-un viitor guvern condus de Nicole Ciucă, Cîţu a precizat: „Nu. În acest cabinet în niciun caz. Avem atât de multă treabă la partid… Deja, astăzi e cam o lună de când am terminat Congresul PNL. E mult de muncă la partid, deci nu se pune în discuţie”.
Referindu-se la o eventuală preluare a funcţiei de preşedinte al Senatului după ce va instala un Guvern PNL-UDMR, Cîţu a spus: „E nevoie de vot. Aici vom vedea dacă va fi vot, dacă îmi voi depune candidatura, sunt alte discuţii aici. Dar, deocamdată, (…) nu se discută aşa ceva. Mă concentrez în fiecare zi pentru a avea majoritatea necesară să trecem acest guvern. Este foarte important. Veţi vedea că şi în programul de guvernare sunt măsuri pe care sunt sigur că le vor susţine şi cei de la USR, măsuri importante, pe care împreună le-am negociat în trecut. Deci, nu cred că e vreo problemă şi acolo”.
„PSD este duşmanul poporului român,” dar e bine că Ciucă discută cu preşedintele PSD
Cîţu, consideră că după ce liberalii l-au propus pentru funcţia de premier pe Nicolae Ciucă, este momentul ca partidele care au votat moţiunea de cenzură să susţină un guvern PNL-UDMR.
„Ceea ce vreau să spun eu este foarte important. S-a tot vorbit de responsabilitate în această perioadă. Ăsta e momentul! Acum avem şansa să arătăm că suntem responsabili – şi cei de la PSD, şi cei de la USR -, să trecem România prin iarnă. Eu am arătat că sunt responsabil şi am făcut acel pas, am venit cu un alt premier, PNL a înţeles momentul. E momentul ca şi alte partide care au votat moţiunea pe persoană fizică împotriva mea, să vină acum şi să spună da, mergem şi susţinem un guvern al PNL şi UDMR”, a afirmat Cîţu, duminică, la intrarea în sediul central al partidului.
Cîţu susţine că e bine că premierul desemnat Nicolae Ciucă discută cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, chiar dacă acesta din urmă a refuzat să discute cu el.
„La celelalte negocieri am fost. Şi la minorităţi am fost prezent, am fost şi la UDMR. Dacă vor fi discuţi la USR, bineînţeles că voi fi şi acolo. Marcel Ciolacu a fost foarte specific, a spus că nu are ce discuta cu Florin Cîţu. Când cineva îţi închide uşa în nas, nu mai ai ce să discuţi. E bine că există discuţii cu premierul desemnat, care are un mandat din partea PNL. La toate celelalte negocieri politice am participat, vom vedea cum vor fi aceste discuţii”, a spus liderul liberalilor.
Întrebat dacă îşi menţine declaraţia făcută acum câteva luni, potrivit căreia „PSD este duşmanul poporului român. Cine negociază cu PSD negociază împotriva poporului român”, Cîţu a precizat: „Nu este vorba de o negociere. Este vorba de o soluţie într-un moment prin care trece România, momentul e important, PNL a luat această decizie, eu am arătat că suntem responsabili, am venit cu un alt premier. Eu am înţeles mesajul celor două partide, PSD şi USR, care s-au unit şi au votat o moţiune pe persoană fizică împotriva mea. (…) Este rândul celor de la PSD şi USR să înţeleagă că este un moment important prin care trece România, votăm acest guvern, trecem peste această perioadă dificilă şi după aceea putem să discutăm iarăşi”.