După ziua de luni, atunci când Guvernul Orban a trecut de votul Parlamentului, marți fiecare ministru își ia în primire ministerul. Florin Cîțu s-a instalat recent la ministerul Finanțelor și a anunțat planul pentru următoarea perioadă.
Reorganizarea Fiscului este una dintre priorităţile mandatului său, alături de ţinerea sub control a deficitului bugetar, a declarat, marţi, noul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu, care a ajuns la minister în această dimineaţă.
Luni, miniştrii Cabinetului Orban au depus jurământul în faţa lui Klaus Iohannis, după ce preşedintele a semnat, luni, decretul pentru numirea Guvernului Orban.
Marţi, miniştrii din noul cabinet îşi preiau portofoliile. Cîţu, ajuns la ministerul Finanţelor, a dat câteva declaraţii despre priorităţile din mandatul său.
”Reorganizarea ANAF este una dintre priorităţile mele. (…) Vom vedea ce găsim şi vom lua ulterior o decizie”, a spus Cîţu.
El a fost întrebat şi în legătură cu avertismentul lansat recent de Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
Croitoru a atras atenţia că datele financiare indică o probabilitate ridicată de a ne apropia de o recesiune la fel de mare precum cea din 2008.
”Dânsul este o voce importantă când vorbim despre analiza economiei. Nu este singura voce care spune că ar putea veni o recesiune sau o criză. Ce putem face la Ministerul Finanţelor este să ţinem deficitul sub control”, a spus Cîţu.