Florin Cîțu spune că Guvernul trebuie să ia urgent măsuri care să stopeze căderea economiei
Așadar, Florin Cîțu a spus la Senat că este „cam târziu” să evităm o criză. Totodată, el a amintit de faptul că a atras atenția la începutul anului, când „se mai putea face ceva”.
„Faptul că acum se recunoaște că este o criză, deja cred că este cam târziu să o mai evităm. Eu atrăgeam atenția la începutul anului, când se mai putea face ceva. Problema este întotdeauna cum răspunzi la aceste crize, pentru că poți să faci doar un singur lucru acum, să reduci din efectul crizei, deci să ai o scădere mai mică, de exemplu dacă acum se iau măsurile bune, asta înseamnă că economia poate să mai aibă creștere anul acesta și apoi să ai o revenire. Ăsta este scopul a ceea ce poți să faci acum”, a declarat Florin Cîțu.
Cîțu spune că economia va încetini şi va fi o creştere a deficitului bugetar
De asemenea, acesta a adăugat că, dacă nu se iau „măsurile bune”, economia va încetini şi va fi o creştere a deficitului bugetar, ceea ce înseamnă automat dobânzi mai mari.
„Trebuie luate nişte măsuri acum care să stopeze căderea economiei şi să relanseze economia în 2023, poate dacă sunt măsurile bune se va putea relansa şi la sfârşitul acestui an, dar cel mai rapid în 2023, când PSD va prelua guvernarea”, a completat Cîţu.
În acest context, fostul lider liberal spune că doar prin investiţii se poate ieşi din criză.
„Asta ar fi indicat, ca în perioadă de criză acele obiective de investiţii să fie atinse, acel 7% pe care l-a pus PNL la buget. PNL are câteva obiective şi mă bucur că am auzit că nu cresc taxele, asta este foarte important, pentru că deja auzisem iar de taxe de solidaritate şi alte taxe. Mai mult, trebuie crescut la 7% procentul acela de investiţii şi nu tăiat, dar ca să ieşi din criză ai nevoie să investeşti, doar aşa poţi să iesi din criză şi aşa am demonstrat că am ieşit noi în 2020. Alte soluţii nu prea sunt”, a conchis președintele Senatului.