Florin Cîțu: Suntem în grafic cu PNRR. Prin urmare, Guvernul vrea să demareze implementarea proiectului ”România Educată”.

”România Educată” va fi finanțat prin fondurile europene obținute în cadrul PNRR, în consecință au fost create premisele elaborării unui alt pachet legislativ.

Florin Cîțu: Suntem în grafic cu PNRR. Urmează suportul normativ pentru ”România Educată”

Premierul Florin Cîțu a anunțat că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va fi aprobat la finalul lunii septembrie, iar acum este momentul ca proiectul ”România educată” să fie și el implementat.

”PNRR va fi aprobat la finalul lunii septembrie, deci suntem în grafic. (…) Surse de finanțare avem, avem acum și ”România educată”, știm foarte clar unde vrem să ajungem cu sistemul. Este momentul să implementăm acest program.

Sunt create premisele elaborării unui alt pachet legislativ, în vederea asigurării suportului normativ, necesare formei și a coerenței cu alte reglementări legale și cu cerințele unui mediu social-economic în continuă schimbare.

În vederea implementării proiectului ”România educată”, PNRR transmis la Comisia Europeană în iunie, cuprinde oportunități de finanțare a unor proiecte de maximă importanță pentru sistemul național de educație și formare, orientat spre atingerea țintelor asumate în cadrul reformei.

Accelerarea procesului de reformă a educației

Obiectivele și țintele strategice în domeniul educației, stabilite prin ”România educată”, ceea ce va determina accelerarea procesului de reformă a educației și va crea premisele asigurării stabilității și credibilității sistemului educațional”, a declarat joi premierul Florin Cîțu, potrivit antena3.ro.

”Pe PNRR am trimis vineri ultimele comentarii. Din discuțiile pe care la am cu ministrul Ghinea ar trebui să fie aprobat PNRR în ultima săptămână din septembrie.

Am văzut o informație în spațiul public care este exagerată, legătura dintre reforme în justiție și bani prin PNRR nu este adevărat. Sunt câteva lucruri acolo care sunt de bun simț dar n-au nicio legătură cu reforma în justiție așa cum vrem noi s-o facem.

PNRR n-o să fie condiționat de reforma în justiție, cum ne-am asumat-o în MCV. Sunt doar câteva borne, de exemplu, clarificări.

Vă dau un exemplu: ca în România legile, după ce sunt modificate prin amendament, să fie publicată întreaga lege cu noul amendament, noua formă, nu doar amendamentele.

Să fie mai clar pentru toată lumea care este ultima formă. Acesta este un exemplu de modificare care apare în PNRR”, a mai declarat recent Premierul.