Florin Cîțu a susținut, din nou, că există riscul unei recesiuni. În opinia sa, dacă țara noastră nu va lua măsurile optime din punct de vedere economic, în contextul războiului din Ucraina, atunci riscul apariției unei recesiuni „este foarte mare”. El s-a declarat nemulțumit de cum a gestionat Guvernul Ciucă situația economică în primele două luni. Florin Cîțu a arătat că în 2021, pe vremea în care era premier, a reușit să evite recesiunea economică pentru că s-au luat măsurile potrivite.
„Totul depinde de cum gestionezi economia. România a evitat o recesiune economică atunci când economia a fost închisă două luni la nivel global. Vă aduc aminte că starea de urgență a fost declarată prin mijlocul lui martie și noi am luat măsurile prin aprilie. Dar am stat 30 de zile să ne gândim la acele măsuri”, a spus Florin Cîțu.
El s-a declarat nemulțumit de cum a fost gestionată economia României în ianuarie și februarie. Acesta a atras atenția că, dacă lucrurile continuă, recesiunea nu poate fi evitată.
Florin Cîțu: Este foarte important să ai o economie puternică
„Deci, depinde de cum administrăm economia. Dacă administrăm bine economia, și aici primele două luni nu sunt un exemplu, dar dacă administrăm bine economia, vom evita recesiunea și vom putea să avem o creștere economică mare. Dacă nu, bineînțeles că riscul este foarte mare”, a spus acesta.
Președintele PNL, Florin Cîțu a susținut că este foarte important ca Guvernului să nu i se distragă atenția de la administrarea optimă a economiei către alte obiective.
„Este foarte important să ai o economie puternică. Dacă ai o economie puternică, poți să rezolvi toate celelalte probleme”, a mai spus el.
Liderul PNL a vorbit și în trecut de recesiune
Trebuie amintit că Florin Cîțu a mai atras atenția asupra riscului unei recesiuni, după declarațiile făcute pe 15 februarie. Liderul PNL a spus atunci ar putea exista un risc de recesiune, dacă nu se iau măsuri de stimulare a economiei.
„Propunerile pe care le am făcut sunt cele pe care le fac având în vedere experienţa din 2008 şi când am luat decizii bune, în 2020. Dacă vrem să nu intrăm într-o criză majoră în perioada următoare, sunt două propuneri: prima, de a reduce TVA pentru a ajuta lupta cu inflaţia şi a doua – de a reduce contribuţiile. Este important ca deficitul bugetar să rămână la 5,84% sau chiar mai mic. Altfel, semnalul este greşit pentru pieţe şi vedem că dobânzile la care se împrumută statul român sunt în creştere. Noi susţinem o măsură care să ajute, nu doar de ochii lumii. Eu vorbesc de măsuri pentru toată economia, pentru toţi românii”, a declarat atunci Cîţu.