Florin Cîțu vine cu informații despre impactul coronavirusului asupra economiei țării: România este mai pregătită că niciodată

Florin Cîțu vine cu informații despre impactul coronavirusului asupra economiei țării. Ministrul Finanțelor susține că, în pofida provocărilor de natură economică, România este mai pregătită că niciodată. Pe de altă parte, ministrul a subliniat și că se prevede o creștere economică sustenabilă în 2020.

Ministrul interimar al Finanțelor, Florin Cîțu, a transmis pe pagina sa de Facebook ce impact are epidemia de coronavirus asupra economiei țărilor din Uniunea Europeană. Mesajul a venit după discuțiile pe care Cîțu le-a purtat în cadrul unei teleconferințe cu toți miniștrii de finanțe din UE- EUROGRUP.

În plus, ministrul susține că pentru România a construit un buget pe 2020 care să facă față tuturor provocărilor. De asemenea, acesta a anunțat și că există toate instrumentele necesare pentru a asigura o creștere economică sustenabilă pentru România.

Mesajul lui Cîțu

„IMPORTANT!

Trasparență și profesionalism!

Acum am terminat teleconferința cu toți miniștrii de finanțe din UE- EUROGRUP. Tema: impactul economic pentru țările din UE al coronavirus (COVID-19).

Țările UE sunt gata să folosească TOATE instrumentele și resursele fiscale în acest context economic complicat.

În ceea ce privește Romania, am fost precauți și am construit un buget pentru 2020 care să facă față provocărilor pentru creșterea economica venite atât din exterior cât și din interior.

Avem resursele (inclusiv un buffer la nivel istoric) și instrumentele fiscale pentru a asigura creșterea economică sustenabilă pe termen mediu pentru România.

România este mai PREGĂTITĂ că niciodată să facă față oricăror provocări de natura economică.

V-am promis STABILITATE și PREDICTIBILITATE indiferent de provocările care apar pe parcurs. Asta facem!”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.