Premierul Florin Cîțu își dorește o reformă în România, însă unele companii de stat nu au înțeles acest lucru. În acest context, șeful Executivului vine cu o serie de noi precizări. Potrivit acestuia, încă există companii de stat, care nu au redus cheltuielile.
Premierul Florin Cîţu este nemulțumit de atitudinea companiilor de stat în fața reformei. Acesta susține că unele companii de stat nu au redus cheltuielile. În acest context, premierul susțne că respectivele structuri nu vor primi fonduri suplimentare la rectificarea bugetară. ”
El a mai subliniat faptul că România este într-un proces de rectificare bugetară, iar miniștri știu deja situația din. momentul de față, adăugând că dorește mai multe de la ei. Totodată, Florin Cîțu a vorbit și despre toate nemulțumirile pe care le are din parte companiilor de stat care vorbesc despre reformă, însă nu aplică nicio regulă.
„Suntem în proces de rectificare bugetară, m-am uitat la ministere la execuţie bugetară, execuţia bugetară nu este sută la sută pe ministere. Sunt multe lucruri care mă mulţumesc, sunt multe lucruri care mă nemulţumesc. Le-am spus deja miniştrilor, ei ştiu situaţia în acest moment. Vreau mai mult de la miniştri.
”Nu am văzut foarte multă reformă”
Vă spun un lucru care mă nemulţumeşte în acest moment: nu am văzut foarte multă reformă. Se vorbeşte foarte mult despre reformă, dar nu am văzut la instituţiile statului reduceri de cheltuieli de exemplu, până acum. Şi, aşa cum am spus la începutul anului, acele companii de stat care nu arată că vor reduce cheltuielile nu vor primi bani suplimentari la această rectificare, este un lucru de care mă voi ţine”, a afirmat primul ministru sâmbătă, la Tulcea, după conferinţa de alegeri a filialei judeţene a PNL.
În același timp, Florin Cîțu a mai adăugat că autorităţile statului trebuie să arate românilor că nu continuă risipa de bani de pe vremea PSD-ului. El a subliniat totodată faptul că Guvernul nu își permite să schimbe directorul, dar cheltuielile să rămână aceleași.
„Trebuie să arătăm românilor că nu putem să mergem mai departe cu aceeaşi risipă de bani cu care s-au obişnuit aceste companii pe vremea PDS-iştilor. Nu ne permitem să schimbăm doar directorul, dar să rămână restul la fel, aceleaşi cheltuieli”, a adăugat Florin Cîţu.